EVENIMENTE INTERNE
– Preşedinţie
* Preşedintele Klaus Iohannis va avea discuţii referitoare la Strategia Naţională de Apărare a ţării cu liderii partidelor şi formaţiunilor politice parlamentare – ora 18:00, la Palatul Cotroceni, în Sala de Consiliu
– Parlament
* Şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului – ora 13:00, la Senat, sala “Constantin Stere”, nivel P1
* Preşedintele Adunării Naţionale din Bulgaria, Ţeţka Ţaceva, se va afla în fruntea unei delegaţii de parlamentari care va efectua o vizită oficială în România în zilele de 8 şi 9 iunie. Din delegaţia bulgară mai fac parte vicepreşedintele Adunării Naţionale, Ivan Ivanov, şi parlamentarii Anghel Naidenov, Aidoan Ali, Krasimir Bogdanov şi Borislav Borisov . Din programul de astăzi:
- întrevedere cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea – ora 10:00, sala „I.G. Duca”, nivel P1; declaraţii de presă (la sfârşitul întrevederii). Premierul Victor Ponta va participa la întâlnire
- întrevedere cu preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu – ora 11:30, la Senat
- întrevedere cu preşedintele Klaus Iohannis – ora 17:00, la Palatul Cotroceni
- întrevedere cu cu ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu – ora 15:00, sediul MAE
* Chişinău: În perioada 8-10 iunie, o delegație a Senatului României participă la cea de-a 45-a Adunare generală a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre
– Senat
* ora 9:00 – activităţi în Comisiile parlamentare
* Lucrări în Comisiile permanente
- ora 10:30 – Comisia pentru transporturi şi energie – Sala 4044, etaj 4; întâlnire de lucru cu reprezentanţi ai Ministerului Energiei IMM-urilor şi Mediului de Afaceri, Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerului Fondurilor Europene, având tema: continuarea lucrărilor la obiectivul de investiţii „Complex Hidroenergetic Lunca Pascani”
* ora 12:30 – şedinţa pregătitoare a Biroului permanent
* ora 13:00 – şedinţa Biroului permanent
* ora 14:00 – lucrări în grupurile parlamentare
* ora 16:00 – lucrări în plen
– Camera Deputaţilor
* Comisia juridică a Camerei Deputaţilor se va reuni de la ora 11:00, pentru a discuta despre scrisoarea procurorului general referitoare la formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de premierul Victor Ponta
* Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi – ora 11:00
* ora 14:00 – şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
* ora 15:00 – activitate în cadrul grupurilor parlamentare
* ora 17:00 – şedinţa în plen
– Ministere
* Eco-Rom Ambalaje organizează festivitatea de premiere a câştigătorilor competiţiei ecologice ECOlimpiada elevilor, ediţia a III-a – ora 11:00, în cadrul Muzeului Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa. Participă ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice, Sorin Mihai Câmpeanu, ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Graţiela Gavrilescu, preşedintele Comisiei pentru Mediu şi Echilibru Ecologic, Carmen Ileana Moldovan, directorului general Eco-Rom Ambalaje, Sorin Cristian Popescu
* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 300 milioane lei
* Ministerul Finanţelor Publice lansează prima emisiune de titluri de stat pentru populaţie din ultimii 10 ani
– Partide
* Comisia de unificare a PNL – ora 11:00, la sediul PNL, Aleea Modrogan nr.22
* Şedinţa Comitetului Executiv Naţional al Partidului Social Democrat – ora 15:00, la Sala Grupului PSD “Ovidiu Şincai”, nivel 1M
– Casa Regală
* Sibiu: Se desfăşoară vizita Principelui Radu al României în municipiu. Din program:
- ora 11:00 – vizitează Şcoala Gimnazială „Regele Ferdinand”
- ora 12:00 – vizitează Şcoala Gimnazială „Regina Maria”
- ora 13:00 – vizitează Colegiul Naţional „Octavian Goga”
Programul include întâmpinarea de către elevi îmbrăcaţi în port popular oferind pâine şi sare, momente artistice şi muzicale, discuţii cu elevii şi cadrele didactice şi în mod simbolic vor fi plantaţi copaci în faţa şcolilor de către Principele Radu împreună cu directorii acestor şcoli
- ora 14:00 – lansează volumul „Regalitatea Astăzi”, publicat recent la Editura Curtea Veche – la Librăria Humanitas, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 16. Va prezenta volumul, alături de Sabin Luca, directorul general al Muzeului Național Brukenthal, iar oficiile de gazdă vor fi realizate de către Mihai Copăceanu, reprezentant al librăriei Humanitas din municipiu
– Administraţie
* Şedinţa extraordinară a Consiliului Local Municipal Constanţa – ora 11:00
* Jud.Braşov: Instituţia Prefectului din Judeţul Braşov organizează o întâlnire a specialiştilor din cadrul Ministerului Fondurilor Europene şi Agenţiei Naţionale pentru Romi, cu primarii, reprezentanţi ai autorităţilor locale interesate, cât şi lideri informali din comunităţile vizate, ONG-uri dedicate sprijinirii acestor comunităţi, membri ai Grupului Mixt de Lucru pentru Romi care constă în informarea cu privire la problemele şi dificultăţile cu care se confruntă cetăţenii din comunităţile etnicilor romi şi comunităţile vulnerabile – ora 14:00, la sediul Instituţiei Prefectului Judeţului Braşov
– Justiţie
* Curtea de Apel Bucureşti urmează să se pronunţe în dosarul RAFO-CAROM, în care omul de afaceri Ovidiu Tender a fost condamnat de instanţa de fond la 11 ani şi patru luni închisoare
– Economic
* Conferinţa ZF Bankers Summit 2015 pe teme bancare (8 şi 9 iun.) – ora 9:00 la Hotel JW Marriott, Sala Constanţa
* Proiect educaţional „Summer Banking Academy” va fi lansat de Institutul Bancar Român cu sprijinul Băncii Naţionale a României şi Asociaţiei Române a Băncilor (8 – 12 iun.) – ora 9:00, Sediul IBR, aula Costin Murgescu
– Mediu
* Conferinţă de presă organizată cu ocazia lansării acţiunii de ecologizare a anumitor spaţii din România, în stil japonez, „5S Public”, organizată de Kaizen Institute în data de 9 iunie, la Buşteni – Zona Silva
– Învăţământ, Cercetare
* În perioada 8 – 10 iunie, în cadrul primei sesiuni a examenului de Bacalureat, are loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
* Cea de-a doua ediţie a festivalului de teatru „Hyperion iese la Godot”, destinat tinerilor actori, va avea loc în perioada 8 – 12 iunie pe scena de la Godot Cafe Teatru, unde îşi vor da întâlnire studenţii şi masteranzii celor mai importante universităţi de artă teatrală, dar şi elevi de la licee vocaţionale din Bucureşti şi din ţară
* Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei (FPSE) a Universităţii din Bucureşti organizează defilarea absolvenţilor – ora 9:30, în Aula Magna a Facultăţii de Drept, Bd. M. Kogălniceanu, nr. 36-46. Între orele 11:30 şi 13:00 se va desfăşura, în premieră pentru Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, dar şi pentru învăţământul superior bucureştean, marşul absolvenţilor, organizat pe traseul cuprins între Rectorat (Palatul Facultăţii de Drept) şi sediul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Şoseaua Panduri, nr. 90
– Cultură
* La final de stagiune, Teatrul Naţional din Bucureşti organizează un tur ghidat prin noile spaţii din interiorul teatrului, începând cu ora 11:00, foaierul Sălii Studio, în faţa Agenţiei de bilete. Vor putea fi vizitate: noile săli, atelierele şi culisele Teatrului Naţional
* În cadrul festivalului culturii indiene „Namaste India” (5 – 9 iun.), Asociaţia ADIS organizează un seminar privind bunele practici de integrare culturală a migranţilor în România:” Arta Bengalului” la Muzeul Naţional al Ţăranului Român (8 şi 9 iun.) – „Femeia indiană în viziunea lui Rabindranath Tagore” (8 iun.) – ora 18:00, la Studioul Horia Bernea şi proiecția cinematografică a piesei de teatru-dans Chitrangada, în prezența regizorului indian Obhi Chatterjee și a interpretei principale, Kaberi Chatterjee – În căutarea „Omului din inimă”: muzica mistică a Bengalului (9 iun.) – ora 18:00, la Studioul Horia Bernea. Organizatori sunt Centrul Cultural „Rabindranath Tagore” în colaborare cu Muzeul Naţional al Satului”’Dimitrie Gusti” şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român, sub înaltul patronaj al Ambasadei Indiei la Bucureşti
* Iaşi: Sunt lansate primele două cărţi din colecţia „Foto Splendid/Colecţia Costică Acsinte” – volumul I – Viaţa socială – ora 18:30, Sala „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” din municipiu. Evenimentul este moderat de Constantin Ciofu, coordonator în cadrul Clubului Fotografilor Iaşi
* Berlin: Regizorul Radu Gabrea este omagiat în cadrul evenimentului „Retrospectiva Radu Gabrea” organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român la Berlin și în colaborare cu prestigiosul cinematograf Filmkunst 66, în perioada 8 – 12 iunie. Programul cuprinde cinci dintre filmele de referință din cariera marelui cineast român și debutează astăzi, de la ora 20:00, cu cel mai recent film de lung metraj, “O poveste de dragoste, Lindenfeld”. Seara de deschidere se va desfășura în prezența regizorului Radu Gabrea și a producătorului Victoria Cociaș, vizionarea fiind urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri
– Sport
* Are loc prezentarea noii identităţi a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), precum şi prezentarea oficială a sportivilor componenţi ai echipei olimpice a României care va participa la Jocurile Europene găzduite în premieră de Baku – ora 11:30, Casa Olimpică din Bucureşti
* Jud. Ilfov: Selecţionerul echipei de fotbal a României, Anghel Iordănescu, susţine o conferinţă de presă cu ocazia reunirii complete a lotului în vederea partidei din preliminariile CE 2016 cu Irlanda de Nord – ora 13:45, Centrul de Fotbal de la Mogoşoaia
Aniversări – Comemorări
– Sfinţii Mucenici Nicandru şi Marcian (Începutul Postului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel) (Calendarul Creştin-Ortodox 2015)
– 1668: La puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al Ungro-Vlahiei, în timpul domnitorului Radu Leon, s-a hotărât oficial ca biserica din Dealul Viilor din Bucureşti să devină Catedrală mitropolitană; această calitate şi-a păstrat-o până în anul 1925 când, prin ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie, a devenit Catedrală patriarhală. Ctitorie a voievodului Ţării Româneşti Constantin Şerban Basarab (1654-1658), construcţia, începută în anul 1656, a fost sfinţită în 1658 de patriarhul Macarie al Antiohiei şi al Întregului Orient, împreună cu mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti şi cu episcopii de Râmnic şi de Buzău
– 1839: S-a născut generalul Mihail Cristodulo Cerchez, comandant al trupelor române la Plevna, în timpul Războiului de independenţă; la 28.XI.1878, când Osman Paşa a încercat să iasă din încercuirea Plevnei, i-a predat sabia generalului Cerchez, declarându-se prizonier; generalul s-a remarcat şi în luptele de la Smârdan şi Vidin; membru al „Junimii” din Iaşi (m. 1885)
– 1862, 8/20: A fost asasinat Barbu Catargiu, om politic conservator; şeful primului guvern al României moderne, alcătuit după proclamarea deplinei uniri administrative a Principatelor (ianuarie – iunie 1862); primul lider al Partidului Conservator (n. 1807)
– 1897, 8/20: Cinematograful „Lumière” prezintă primele trei subiecte de actualităţi româneşti, filmate de operatorul Paul Menu, la 10 mai 1897, din iniţiativa ziarului „L’Indépendance Roumaine”
– 1898: A murit Constantin Esarcu, naturalist, medic şi om politic (ministru de externe în perioada februarie-noiembrie 1891); s-a dedicat operelor culturale de interes naţional (a iniţiat subscripţia publică pentru construirea Ateneului român/1865 şi a fondat Societatea Filarmonică/1868); membru corespondent al Academiei Române din 1884 (n. 1836)
– 1904: S-a născut Gabriel Drăgan, prozator şi poet (m. 1981)
– 1924: S-a născut, la Soroca (Basarabia), poetul Alexandru (Şura) Bogdanovici (m. 1950)
– 1926: S-a născut compozitorul Anatol Vieru, pedagog și teoretician al muzicii clasice românești a secolului al XX-lea (m. 1998)
– 1930: Parlamentul îl proclamă pe prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen rege al României, sub numele de Carol al II-lea (1930-1940); tânărul rege Mihai I redevine prinţ moştenitor, primind titlul de Mare voievod de Alba Iulia – 85 de ani. NOTĂ: Cu o zi înainte, la 7 iunie, Regenţa instituită la moartea regelui Ferdinand I (1927), pentru perioada minoratului lui Mihai I, şi-a dat demisia; s-a format un guvern naţional-ţărănesc, în frunte cu George G. Mironescu, având misiunea limitată de a îndeplini procedura constituţională legată de proclamarea prinţului Carol de Hohenzollern-Sigmaringen ca rege (Carol s-a reîntors în ţară în noaptea de 6/7 iunie, după îndepărtarea sa de la succesiunea tronului în 1926)
– 1933: S-a născut Cristina Tacoi, actriţă şi scriitoare (m. 2010)
– 1934: S-a născut Ion Petrică, comparatist, traducător şi istoric literar; unul dintre cei mai importanţi slavişti români şi renumit polonist (m. 2012)
– 1935: S-a născut Victor Frunză, prozator, eseist, editor; redactor la Radioteleviziunea Română între anii 1958 şi 1971; în urma unei scrisori deschise difuzate de agenţia Reuters (1978), în care critica politica PCR, suferă persecuţii şi este silit să se expatrieze, stabilindu-se, în 1980, în Danemarca; aici va publica, în 1984, prima ediţie a unei istorii a comunismului românesc (m. 2007) – 80 de ani
– 1937: S-a născut Gelu Ionescu (prenumele la naştere, Gheorghe), critic şi istoric literar, eseist, jurnalist; în 1982 cere azil politic în Franţa; din 1983 se stabileşte la München (Germania), unde va lucra la Secţia română a postului de radio Europa Liberă (până în 1995)
– 1939: S-a născut interpreta de muzică populară Florica Ungur (m. 2011)
– 1965: A murit compozitorul Mihail Andreescu-Skeletty (n. 1882) – 50 de ani
– 1967: A murit Otilia Cazimir (pseudonimul Alexandrei Gavrilescu), poetă, prozatoare, traducătoare şi publicistă (n. 1894)
– 1971: S-a născut regizorul şi scenaristul Radu Muntean
– 1972: S-a născut Adrian Igrișan, solistul trupei Cargo
– 1974: S-a născut soprana Ana-Camelia Ştefănescu
– 1976: A murit Octavian Fodor, medic şi profesor universitar; importante contribuţii la studiul bolilor digestive; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1913)
– 2007: A murit actorul Adrian Pintea, care a devenit popular în 1980, odată cu rolul principal din “Iancu Jianu, zapciul” şi “Iancu Jianu, haiducul” (n. 1954)
– 2008: Înaltpreasfinţitul Teofan Savu (pe numele de mirean Dumitru Savu – n. 1959), mitropolit al Olteniei, a fost întronizat în demnitatea de arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Bucovinei (ales de Sfântul Sinod al BOR la 5.III.2008). Scaunul de mitropolit al Moldovei şi Bucovinei a rămas vacant după ce, în 12 septembrie 2007, ÎPS Daniel a fost validat în funcţia de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
EVENIMENTE EXTERNE
– Strasbourg: Sesiune plenară a Parlamentului European (8 – 12 iun.)
– Strasbourg: Misiunea Permanentă a Sfântului Scaun la Consiliul Europei, sub patronajul secretarului general Thorbjørn Jagland, organizează un seminar, la nivel înalt, cu tema „Construirea tuturor societăților inclusive: contribuții la reuniunea de la Sarajevo privind dimensiunea religioasă a dialogului intercultural” – ora 16:30, la Palais de l’Europe, Sala 1. Reuniunea de la la Sarajevo va avea loc în zilele de 8 şi 9 septembrie sub responsabilitatea Comitetului de Miniștri și al Grupulului de Raportori (GR-C și GR-H), în coordonare cu Direcția Generală a Democrației
– Bruxelles: Reuniune a Consiliului UE pentru transporturi, telecomunicaţii şi energie
– Beijing: Președintele angolez, Jose Eduardo dos Santos, va efectua o vizită de stat în China la invitația președintelui chinez Xi Jinping (8 – 13 iun.)
– Duşanbe: Vizita premierului kârgâz, Temir Sariyev, în Tajikistan
– Berlin: Ministrul grec de finanțe, Yanis Varoufakis, va susţine dicursul cu tema „Viitorul Greciei în UE”, organizat de o fundaţie apropiată Verzilor germani – Fundația Hans Boeckler
– Montreal: Cel de-al 21-lea Forum Economic Internaţional din America, la care va susţine un discurs ministrul Ecologiei, Dezvoltării Durabile şi Energiei, Ségolène Royal (8 – 11 iun.)
– Viena: Reuniune a guvernatorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), cu trei săptămâni înainte de termenul limită de la 1 iulie, fixat pentru definitivarea acordului nuclear iranian. De asemenea se va discuta programul nuclear al Coreii de Nord (8 -12 iun.)
– Geneva: Organizația Internațională a Muncii (OIM) organizează sesiunea anuală a Conferinței Internaționale a Muncii (ILC) (8 -13 iun.)
– Geneva: Congresul Organizației Mondiale a Climei (8 – 12 iun.)
– Paris: „Oceanul şi clima” – eveniment special organizat de UNESCO, cu ocazia Zilei Mondiale a Oceanelor (2 iun.) – la sediul UNESCO
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Mondială a Oceanelor”; instituită de Organizaţia Naţiunilor Unite la Conferinţa ONU privind mediul şi dezvoltarea „Rio ’92”; tema ediţiei din acest an este “Healthy oceans, healthy planet”
– 632: A murit profetul Mahomed (în arabă Mohammed, „Cel lăudat”), reformator religios arab; fondatorul islamismului (mahomedanismului); a predicat, din anul 610, la Mecca; strămutarea sa (Hegir) la Medina, în anul 622, marchează începutul erei musulmane (n. ~570, la Mecca)
– 1612: A murit compozitorul şi organistul german Hans Leo Hassler (n. 1567)
– 1671, 8/14: S-a născut compozitorul şi violonistul italian Tomaso Albinoni (m. 1751)
– 1810: S-a născut Robert Schumann, compozitor, pianist şi critic muzical german (m. 1856) – 205 ani
– 1851: S-a născut Jacques-Arsène d’Arsonval, medic, fizician și inventator francez, cunoscut mai ales pentru inventarea galvanometrului balistic şi a primului model de telefon agreat de serviciul public francez de telecomunicații (m. 1940)
– 1867: S-a născut arhitectul american Frank Lloyd Wright; promotor al arhitecturii „organice”; autor de scrieri teoretice şi memorii (m. 1959)
– 1876: A murit scriitoarea franceză George Sand (numele real: Amandine-Aurore-Lucile Dupin) (n. 1804)
– 1903: S-a născut Margueritte Yourcenar (Marguerite Cleenewerck de Crayencour), scriitoare, eseistă şi traducătoare franceză; prima femeie aleasă, în 1980, membru al Academiei Franceze (m. 1987, la Northeast Harbor-Maine/SUA)