Începe sesiunea de vară a examenului de bacalaureat

Sesiunea de vară a examenului de bacalaureat începe astăzi. Aproape 170.000 de candidaţi s-au înscris la examen, cu peste 7.000 mai mulţi decât în aceeaşi sesiune a anului trecut. Prima probă, cea de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, se desfăşoară pe parcursul a trei zile. Urmează apoi evaluările competenţelor de comunicare orală în limba maternă, a celor digitale şi într-o limbă de circulaţie internaţională. Probele scrise încep pe 29 iunie cu testarea cunoştinţelor de limba şi literatura română. Rezultatele finale vor fi afişate pe 10 iulie, a informat Ministerul Educaţiei.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 iunie)