Întâlnirea preşedintelui Klaus Iohannis cu partidele parlamentare

Situaţia în care se află şeful guvernului, cercetat penal în dosarul Şova, ar urma să fie analizată astăzi şi la Cotroceni, la întâlnirea preşedintelui Klaus Iohannis cu partidele parlamentare, convocată iniţial doar pentru a discuta noua strategie de apărare a ţării. Preşedintele intenţionează să obţină un consens politic asupra acestui document, înainte ca strategia să ajungă în CSAT şi, ulterior, în Parlament.

Administraţia Prezidenţială anunţa în luna februarie începerea procesului de consultări la nivel interinstituţional pentru elaborarea strategiei, precizând că documentul trebuie înaintat parlamentului în termen de 6 luni de la investirea în funcţie a preşedintelui. În această perioadă, responsabilii cu elaborarea strategiei de apărare din cadrul Preşedinţiei României au avut discuţii cu parlamentari, cu reprezentanţi ai mediului academic, dar şi cu reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale. Strategia va sublinia importanţa pe care România o dă domeniului apărării şi va prevedea un buget mai mare pentru apărare. Totodată, va cuprinde punctul de vedere referitor la poziţionarea ţări noastre faţă de NATO şi de UE.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (8 iunie)