Nu este vorba doar despre o criză a imigrației masive, ci despre o criză a refugiaților
La acest sfârșit de săptămână, alți 3.500 de imigranți clandestini au fost salvați din apele Mării Mediterane, în cadrul unei acțiuni coordonate de Centrul Național de Salvare al Gărzii de Coastă de la Roma. Imigranții se aflau în nouă barje și șase bărci pneumatice și pluteau în derivă la circa 45 de mile de coastele Libiei.
Ultimele tragedii petrecute în Mediterana cu oameni care-și riscă și de foarte multe ori își pierd viața în speranța găsirii unui loc sigur, au determinat opinia publică din Europa, precum și instituțiile europene să-și întoarcă privirea asupra acestei probleme. Totuși, mare parte a reacțiilor și acțiunilor nu sunt la înălțimea circumstanțelor cu care se confruntă statele din sudul continentului, nevoite să facă față pe cont propriu presiunii unui flux migrațional din ce în ce mai mare.
Doar în primele luni ale lui 2015, peste 38.000 de persoane din țările din nordul Africii au intrat pe pământ european, iar 1.800 au pierit încercând.
Chiar și în fața unei astfel de catastrofe umanitare, există motive care determină unele state europene precum Marea Britanie – care a și respins inițiativa Comisiei Europene (CE) privind distribuirea pe cote a imigranților între statele membre – să manifeste mari reticențe în a mai primi vreun refugiat. Argumentele care se aduc în contra propunerii Comisiei sunt mai mult sau mai puțin populiste, retorica ce prinde forță în fața unor astfel de situații invocând protejarea economiei, a pieței muncii și a culturii naționale. Însă, datele Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR) demonstrează că cel puțin jumătate dintre cei care traversează Mediterana pentru a ajunge în Europa, fug de război și de persecuții. De asemenea, informațiile venite de la Organizația Mondială pentru Migrație și de la Marina Militară italiană arată că principalele țări de origine ale imigranților de anul acesta sunt Eritreea, Siria, Somalia, Nigeria și Gambia. Este vorba despre țări cufundate în conflicte, în urma cărora se creează condițiile necesare pentru a cere azil într-un alt stat.
Organismele internaționale atrag astfel atenția că în ciuda pericolelor prin care trec, numărul celor care care-și riscă viața lor și a copiilor lor plecând pe mare este în continuă creștere, iar urgența găsirii unor soluții eficiente pentru gestionarea acestei realități tragice este evidentă.
Mulți dintre imigranți devin victime ale traficanților care profită de stiuațiile politice și sociale din țările de origine punându-le la dispoziție abarcațiuni vechi, aglomerate și care de foarte multe ori îi conduc pe migranți spre moarte și nu spre un viitor mai sigur și mai bun. Însă, înainte de a întreprinde periculosul drum pe mare, cei care sunt nevoiți să plece din țările lor, trec printr-o altă serie de dificultăți, riscuri și amenințări greu de imaginat pentru noi, europenii. Unii mai au puterea să vorbească despre experiențele teribile pe care le-au înfruntat: mii de kilometri parcurși pe jos prin căldura Africii , traversarea mai multor țări vânați de mafiile locale care le cer bani pentru a-i conduce către nord, bandiții care încearcă să le fure și puținul pe care-l dețin. Dar sunt și încercări încă și mai cumplite la care sunt martori: precum violențele sau moartea prietenilor lor sau a membrilor familiilor.
În Europa, cei mai mulți imigranți ilegali ajung pe coastele Italiei, Spaniei sau Greciei, țări care se văd copleșite de tragediile ce se produc la porțile lor, dar și de responsabilitatea gestionării la nivel național a unei asemenea situații. În aceste condiții, statele aflate la frontiera sudică a UE au solicitat implicarea instituțiilor europene în soluționarea problemei imigrației clandestine.
În cadrul ultimelor reuniuni la nivel comunitar, liderii statelor membre UE au convenit asupra unei serii de acorduri care privesc atât măsuri ce pot fi aplicate în spațiul european – precum un buget mai mare destinat politicilor migrației, consolidarea misiunii Frontex (Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale statelor membre ale Uniunii Europene) privind supravegherea fronterei maritime sudice a UE, o operațiune militară de neutralizare a ambarcațiunilor traficanților, dar și măsuri externe, cum este convenirea unor acorduri cu vecinii din sudul continentului.
În acest sens, în luna mai, Comisia Europeană a propus un plan pentru imigrație și azil care prevede ca 20.000 de refugiați proveniți din Siria și Eritreea să fie relocați din Italia și Grecia în alte state ale UE, urmând ca până la sfârșitul anului, să fie creat un mecanism permanent care să gestioneze problema fluxului de imigranți.
Conform grilei cotelor obligatorii de repartizare a refugiaților, României i-ar reveni găzduirea unui procent de 3,29% din total, adică 657 de persoane. Pentru implementarea mecanismului provizoriu, UE va aloca din bugetul comunitar pentru perioada 2015-2016 o sumă totală de 50 de milioane de euro, urmând ca fiecare țară să primească 6.000 de euro pentru fiecare refugiat găzduit.
Dacă – după cum arată OIM-Biroul în România – „relocarea este un instrument și un simbol de solidaritate internațională și de participare la efortul comun de a găsi soluții durabile pentru refugiați”, este de așteptat ca UE să ajungă la un acord care să prevadă un plan eficient de acțiune iar, în același timp, ca statele membre să ofere opiniei publice informații corecte legate de motivele pentru care imigranții își abandonează țările, arătând care este importanța primirii și integrării refugiaților în țările lor.
În definitiv, protejarea persoanelor care fug de persecuție și război este o obligație prevăzută de dreptul internațional și o nouă provocare pentru UE al cărei model se bazează pe cooperare pentru depășirea conflictelor și pe generarea de prosperitate.
Articol de Veronica Popa
