„Nu-mi doresc să-mi dau viaţa ca un prost pentru Franţa, aşa cum este ea astăzi”, a subliniat actorul Gérard Depardieu. Depardieu a declarat că este gata să-şi dea viaţa pentru Rusia, întrucât în această ţară există oameni de caracter, titrează revista „Voici”, pe site-ul său, prezentând pasaje din interviul acordat de actor, care urmează să fie publicat într-o ediţie din luna iunie a revistei „Vanity Fair”. Actorul a devenit cetăţean rus în anul 2013. Legenda cinematografiei franceze a intrat în conflict cu Guvernul francez, după ce în 2012 au venit la guvernare socialiştii francezi, iar în ţara sa natală urma să fie introdusă o lege privind mărirea impozitelor pe veniturile milionarilor. Actorul a părăsit atunci ţara şi se stabilise în Belgia. Legea nu a mai fost până la urmă adoptată, însă Depardieu a declarat că nu se mai regăseşte în cultura franceză şi nu împărtăşeşte valorile acestei ţări, preferând Rusia. El a fost criticat vehement în Franţa pentru poziţia sa, în pofida faptului că actorul în ultimii 45 de ani a plătit statului francez impozite în valoare de 145 milioane de euro. „Niciodată nu m-am simţit în elementul meu în Franţa, am fost educat în spiritul altor valori”, a mai declarat actorul. Gérard Depardieu a fost prezent recent la Festivalul de la Cannes, ediţia a 68-a, unde a avut loc premiera filmului „Valley of Love”, 2015, în care actorul a interpretat un rol principal. În timpul conferinţei de presă susţinută cu acest prilej, actorul a fost nevoit să răspundă mai degrabă la întrebări legate de politică şi nu de cinematografie. El a spus, printre altele, că are o părere foarte bună despre preşedintele rus, Vladimir Putin. „Îl cunosc foarte bine şi îl iubesc”, a spus Gérard Depardieu. De asemenea, actorul s-a pronunţat împotriva războiului din Ucraina, menţionând că a vizitat de multe ori această ţară. „Nu-mi plac războaiele, nu-mi plac conflictele pentru că din cauza lor mor oameni”, a mai spus actorul.
(Agenţia de presă TASS – 9 iunie)