Expoziţie unicat de o zi de caricaturi, portrete şi picturi, la Timişoara, a renumitului caricaturist Ştefan Popa Popa`s

La Timişoara, cu prilejul împlinirii a 60 de ani, renumitul caricaturist Ştefan Popa Popa`s va deschide astăzi, de la ora 14:00, pentru o singură zi, la Muzeul de Artă din oraş, o expoziţie unicat de caricaturi, portrete şi picturi. Maestrul va expune, în premieră, şi premii, diplome, decoraţii şi obiecte primite din partea unor mari personalităţi ale lumii, de la şefi de stat, premieri, papi, mari artişti şi sportivi, pe care i-a surprins în caricaturile sale, în cei 40 de ani de carieră. Tot astăzi, Stefan Popa Popa`s va deveni cetăţean de onoare al judeţelui Timiş. Peste 200 de şefi de state şi guverne au caricaturi semnate de artistul din Timişoara care a fost declarat cel mai rapid caricaturist din lume. În 1995 a realizat 2772 de caricaturi color în doar 10 zile si 10 nopţi. Totodată, acesta a intrat în Cartea Recordurilor cu 131 de portrete realizate într-o singură oră.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 iunie