Guvernul bulgar a luat toate măsurile pentru realizarea rapidă conductei interconectoare de gaz cu Grecia şi va garanta îndeplinirea calitativă a proiectului. Interconectorul de gaz cu Grecia va avea o capacitate de circa 25-30 miliarde m.c., fapt care va permite Bulgariei să devină un centru de distribuţie, prin care gazul azer va putea ajunge şi în celelalte state din Europa, i-a spus premierul bulgar, Boiko Borisov, preşedintelui Azerbaidjanului, Ilham Aliev, cu care a analizat posibilităţile de transport şi livrare de gaz natural azer în Bulgaria.
„Având în vedere capacitatea conductei cu Grecia, posibilităţile Sofiei pentru distribuirea de gaz spre întreaga Europă cresc semnificativ, iar Azerbaidjan poate să planifice vânzarea unor cantităţi mult mai mari de gaz Bulgariei şi Europei”, a subliniat primul ministru bulgar. El i-a mulţumit lui Aliev pentru că Azerbaidjanul a dăruit 1,2 milioane euro pentru restaurarea părţii vestice a Cetăţii Veliko Târnovo: trei biserici, aleea din cetate, dotarea muzeului de pe deal şi infrastructura de acces la obiectivul turistic respectiv.
Boiko Borisov va participa la inaugurarea la Baku a primei ediţii a Jocurilor Europene.
www.24chasa.bg – 12 iunie