Premierul Victor Ponta respinge acuzațiile de corupție și ignoră solicitarea președintelui statului, Klaus Iohannis, de a-și înainta demisia.
În România a izbucnit un război politic fără precedent în ultimii 25 de ani de tranziție. Europarlamentarul Norica Nicolai a numit ceea ce se întâmplă zilele acestea drept „gherilă politică”, dar neobișnuit este faptul că în toate aceste evenimente este implicat șeful statului. Se pare că acest neamț din România a calculat totul în detaliu.
Totul a început cu repetatele lui declarații că „nu poate colabora” cu actuala majoritate parlamentară și nici cu Guvernul, care trebuie schimbat. În luna martie, Partidul Național Liberal, al cărui lider a fost Iohannis până la alegerile prezidențiale, a încercat prin diverse tertipuri să formeze o nouă majoritate parlamentară. A fost mult zgomot, dar PNL nu a reușit să preia puterea.
Președintele Iohannis și cei care îi sunt aproape au schimbat tactica și metodele prin care doresc îndepărtarea premierului Ponta de la putere.
La mijlocul săptămânii trecute, un procuror al Direcției Naționale Anticorupție l-a sunat pe premier – nu i-a prezentat un document oficial – dar l-a anunțat că trebuie să se „prezinte” la DNA, unde mai întâi i-a fost luat telefonul și apoi i s-a comunicat că împotriva sa a început urmărirea penală cu suspiciuni rezonabile că ar fi implicat în acte de spălare de bani, conflict de interese și evaziune fiscală. Sună foarte serios.
Imediat DNA a dat un comunicat oficial, la care președintele Iohannis a reacționat prompt. A convocat urgent o conferință de presă care a durat 28 de secunde. A comunicat opiniei publice că primul ministru este urmărit penal și că solicită demisia acestuia.
Se dovedește că este suficient ca un procuror să înceapă o urmărire penală, cu sau fără motive întemeiate și imediat Guvernul unui stat al Uniunii Europene poate fi „dărâmat” cu ușurință.
Președintele și premierul au avut o întâlnire între patru ochi. Au ieșit scântei. La sfârșit premierul era foarte nervos. A declarat că pentru societate respectarea principiilor constituționale este deosebit de importantă și nu poate accepta ca un procuror să fie mai presus de „Parlament și Guvern”, altfel ar fi dictatură. „Am primit mandat de la Parlament și doar Parlamentul poate să mă demită” – a declarat categoric Ponta. Premierul și-a convocat partenerii de coaliție, care i-au confirmat că în continuare îl vor susține în Parlament. Totul s-a desfășurat cu rapiditate.
Parlamentul a respins solicitarea DNA de ridicare a imunității premierului. Vineri, Parlamentul României se va întruni pentru a dezbate moțiunea de cenzură înaintată de liberali în potriva Guvernului Ponta.
Această moțiune de cenzură face parte din noua strategie politică a opoziției, care prevede demonstrații de stradă, boicotarea acțiunilor premierului și o campanie mediatică zgomotoasă. Cu alte cuvinte a izbucnit un război al nervilor, care într-o clipă a provocat o gravă instabilitate politică.
Tăcutul președinte Iohannis în expunerea sa de 28 de secunde, când a solicitat demisia premierului, a declarat că nu dorește o criză politică, care ar fi devastatoare în actualele condiții din regiune. La această declarație a președintelui a reacționat imediat jurnalistul Ion Cristoiu, care a apreciat că prin solicitarea pripită de a cere dărâmarea Guvernului, „în baza unor acuzații ridicole”, președintele a creat o criză în țară.
Că premierul Ponta este de mult în vizorul DNA o dovedește faptul că anterior cumnatul său a fost acuzat și reținut pentru corupție, iar apoi au i-au fost chemate la audieri mama și sora, dar și socrul.
Rezultatul este că acum România este din nou împărțită între cei care spun că este o încercare de lovitură de stat și cei care nu mai vor să-i conducă un premier corupt. Aceștia din urmă au anunțat ieșirea în stradă și proteste masive până când „pleacă Ponta”. Primii răspund că și ei pot ieși în stradă. Și ce va fi atunci…
Analiștii politici și cercurile diplomatice încearcă să deslușească ce se află în spatele acestei crize, cine trage sforile. Deputatul socialist Mădălin Voicu a apreciat că totul depinde de „marele licurici” (SUA) și de „micul licurici” (Germania), care nu sunt indiferenți la situația din România. Predomină ideea că „marele licurici” este mai apropiat de Ponta, care face orice ca să-i intre sub piele, iar Germania l-ar prefera pe neamțul Iohannis.
Poate nu este așa, însă oamenii sunt supuși scenariilor, pentru că așa pare mai simplu.
Autor: Milan Petrovic
Traducerea: Rodica Miha
POLITIKA (Serbia), 11 iunie 2015