Republica Moldova se pregăteşte de alegeri locale. De rezultatul lor depinde, în mare măsură, şi viitorul coaliţiei de guvernare. Potrivit analiştilor de peste Prut, miza cea mai mare a scrutinului este municipiul Chişinău şi ce candidat va reuşi să obţină fotoliul de primar.
Reporter de la Radio Chişinău: Ala Boţan – Miza alegerilor locale este, în primul rând, municipiul Chişinău, pentru care se şi dă cea mai mare bătălie politică. În acelaşi timp, analistul Ion Tăbîrţă a remarcat şi un pronunţat caracter geopolitic al acestui scrutin, prin implicarea Federaţiei Ruse.
Ion Tăbîrţă: Vedem un plan foarte clar şi bine pus din partea Federaţiei Ruse de a se poziţiona cât mai bine în teritoriu, iar pentru a fi poziţionat mai bine în teritoriu, liderii sau politicienii proruşi sau forţele proruse, ulterior, să atace guvernarea centrală.
Reporter: De rezultatul alegerilor locale vor depinde şi discuţiile pentru viitoarea coaliţie de guvernare – susţine analistul politic Arcadie Barbăroşie.
Arcadie Barbăroşie: Un eventual succes al Partidului Liberal îi va da atuuri importante în eventualitatea unei renegocieri a coaliţiei de la guvernare. În cazul în care liberal-democraţii şi democraţii vor avea rezultate mai bune, coaliţia la guvernare ar putea fi reformatată.
Reporter: La alegerile locale din 14 iunie, cetăţenii Republicii Moldova urmează să aleagă 898 de primari şi peste 11.000 de consilieri locali. Pentru funcţia de primar al municipiului Chişinău candidează 17 persoane. Potrivit sondajelor, niciunul dintre candidaţi nu va obţine mai mult de 50% din voturi din primul tur, astfel că pentru alegerea edilului Capitalei va fi nevoie de un al doilea tur de scrutin. Asociaţia Promo-LEX, care a monitorizat campania electorală, a constatat un număr îngrijorător de mare de încălcări comise de actori electorali. Potrivit raportului prezentat astăzi, au fost documentate peste 40 de cazuri de împărţire a cadourilor electorale şi tot atâtea de folosirea resurselor publice. De asemenea, organizaţia a stabilit că din toţi concurenţii electorali doar 16 au depus rapoarte financiare. Observatorii Promo-LEX au constatat că asigurarea logistică a secţiilor de votare rămâne o problemă serioasă.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 iunie