Contractele semnate de compania de stat Hidroelectrica cu 8 comercianţi de energie electrică şi 4 clienţi din sectorul industrial, inclusiv cei mai mari consumatori din România, nu au implicat acordarea unor ajutoare de stat – consideră Comisia Europeană. Ieri au fost publicate, la Bruxelles, concluziile unei anchete aprofundate în acest sens, despre care relatează corespondentul nostru Cerasela Rădulescu:
Rezultatele investigaţiei arată că Hidroelectrica a practicat preţuri care au fost conforme pe deplin cu preţul de referinţă de pe piată aplicat celor doi mari clienţi industriali Arcelor Mitai şi Alro Slatina, dar şi altor comercianţi de energie electrică. Comisia Europeană spune în acelaşi timp că preţurile aplicate pentru trei companii considerate actori privaţi a căror anvergură este relatv mică au fost mai scăzute decât preţul de referinţă al pieţei. Cu toate acestea, în anchetă nu s-a stabilit faptul că decizia de a se acorda condiţii favorabile acestor trei clienţi poate fi atribuită autorităţilor române.
Hidroelectrica este unul dintre principalii producători de energie din România, cu o cotă de piaţă de 30 de procente, şi este pentru a doua oară în insolvenţă în ultimii trei ani.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (13 iunie)