DOCUMENTAR: 135 de ani de relaţii diplomatice între România şi SUA

Duminică, 14 iunie, se împlinesc 135 de ani de relaţii diplomatice între România şi Statele Unite ale Americii, o relaţie care se pare, trece în prezent prin cele mai bune momente ale sale din istorie.

Parteneriatul Strategic între cele două ţări, cooperarea în domeniul securităţii regionale şi internaţionale, inclusiv prin construirea Scutului Antirachetă sau prin participarea comună la misiuni militare intaernaţionale, cooperarea economică, sunt doar câteva elemente prin care România şi SUA au construit şi aprofundat o relaţie extrem de apropiată cu perspective excelente de dezvoltare.

În România, prima menţiune despre continentul nord-american apare în lucrarea lui Johannes Honterus din Braşov, „Rudimenta cosmografica” apărută în anul 1530, urmată de menţiuni despre America în scrierile unor cronicari precum Miron Costin, Nicolae Costin, sau Dimitrie Cantemir.

În anul 1721 apar primele informaţii despre români în publicistica şi literatura Americană, la Boston, iar în anul 1795 apare o lucrare dedicată exclusiv spaţiului SUA – „Istoria Americii” aparţinând lui Gherasim, arhidiaconul Mitropoliei Iaşi.

Damian Samoilă a fost primul român, atestat documentar, care a trecut Atlanticul şi a devenit discipol a lui Benjamin Franklin, amintit în corespondenţa sa din anul 1748.

În jurul anului 1850 existau în S.U.A. circa 50-100 de persoane emigrate din spaţiul românesc, cei mai mulţi dintre aceştia provenind din grupul revoluţionarilor paşoptişti transilvăneni.

În perioada Războiul civil american (1861-1865), mai mulţi români s-au făcut remarcaţi, printre aceştia aflându-se Nicolae Dunca, Eugen Ghica şi Gheorghe Pomuţ – ultimul devenit, la 13 martie 1865, primul general de origine română din Armata SUA, şi care a defilat în fruntea regimentului său la parada militară de la Washington organizată la 24 mai 1865 în cinstea victoriei Nordului. După război, Pomuţ a locuit o perioadă în Texas unde a dobândit o importantă avere, vorbea fluent opt limbi străine şi a îmbraţişat şi o carieră diplomatică, fiind consul al SUA la Sankt Petersburg sub mandatele a trei preşedinţi. De asemenea, ca diplomat, el a contribuit decisiv la achiziţionarea teritoriului Alaska de către guvernul american, în 1867, cu suma de 7,2 milioane de dolari.

Revenind la relaţiile propiu-zise dintre cele două ţări, interesul Departamentului de Stat pentru zona economică a Principatelor s-a manifestat încă din anul 1839, atunci când consulul SUA la Constantinopol, John Porter Brown, recomanda într-un raport crearea unui vice-consulat pe teritoriul acestora.

În anul 1843 a ancorat, la Brăila, primul vas american într-un port românesc, moment ce marchează începutul relaţiilor comerciale româno-americane.

Revoluţia de la 1848 a reprezentat momentul care a prilejuit primele contacte politice directe româno-americane, iar după înfrângerea revoluţiei de la 1848, aşa cum aminteam, a avut loc emigrarea în SUA a unui prim grup de revoluţionari români participanţi la revoluţia din Transilvania.

La 29 ianuarie 1850 a avut loc prima instituţionalizare a relaţiilor româno-americane, prin inaugurarea, la Galaţi, a primului oficiu consular cu rang de viceconsulat al S.U.A. în România, viceconsul onorific fiind numit negustorul Anton Negroponte.

Prima vizită a unui diplomat american în funcţiune pe teritoriul Principatelor române a fost cea a lui Caroll Spence, ministru al S.U.A. pe lângă Poartă în perioada 1854-1857, la 5 mai 1857, o persoană care avea să sprijine activ cauza unirii românilor pe care o considera un act de justiţie.

Ca urmare a interesului crescut pentru zona Principatelor, la 30 martie 1858, James Buchanan, preşedintele SUA, a numit la Galaţi primul consul american, Henry T. Romertze, momentul fiind considerat începutul relaţiilor consulare între România şi SUA. La data de 10 noiembrie 1859 Henry T. Romertze a prezentat scrisorile de acreditare domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la Floreşti.

SUA au continuat să acrediteze consulii de la Galaţi şi Bucureşti prin intermediul Legaţiei lor de la Constantinopol, iar la 20 iunie 1866 a fost numit primul consul american cu reşedinţa permanentă la Bucureşti, în persoana lui Louis I. Czapkay.

Dacă domnitorul Al. I. Cuza a exprimat dorinţa Principatelor Unite de a „întreţine relaţii prieteneşti” cu poporul american şi de a încheia un tratat de comerţ şi navigaţie, înaintând un proiect în acest sens, dar şi un tratat de asistenţă militară din partea Statelor Unite, Principele Carol I a continuat politica predecesorului său, existând din partea sa un interes particular în direcţia încheierii unor contracte comerciale privind procurarea de armament de provenienţă americană.

Astfel, în 1868 a avut loc prima vizită a unei delegaţii oficiale române în S.U.A., conduse de maiorul Nicolae Dabija, în scopul procurării de arme pentru armata română, în special puşti „Peabody”.

La data de 11 iunie 1880 guvernul american a acreditat ca reprezentant pe lângă guvernul lui Carol I pe Eugen Schuyler în calitate de Agent Diplomatic şi Consul General al S.U.A. în România, acesta fiind primul diplomat american de carieră numit în ţara noastră.

Data oficială a stabilirii relaţiilor diplomatice este considerată 14 iunie 1880, data numirii oficiale a lui Shuyler, iar în documentul de acreditare remis suveranului român S.U.A. menţionau recunoaşterea deplină a suveranităţii şi independenţei României.

Diplomatul american şi-a stabilit reşedinţa la Casa Capsa, el fiind unul dintre primii americani deţinători ai titlului de doctor în filosofie, i-a cunoscut personal pe Tolstoi şi pe Turgheniev, pe care de altfel i-a şi tradus în limba engleză. De asemenea, Schuyler cunoştea limba română, el publicând mai multe texte despre literatura română în revista americană „The Nation”. El a fost ales ulterior şi membru al Academiei Române de Ştiinţe.

Drept răspuns, tot în anul 1880 a fost trimisă în S.U.A. prima misiune diplomatică română condusă de colonelul Sergiu Voinescu cu misiunea specială de a notifica independenţa de stat a României, fiind primit, la 17 noiembrie, de secretarul de stat William M. Evarts şi la 18 noiembrie, de preşedintele Rutheford B. Hayes.

Eugen Schuyler a prezentat oficial scrisorile de acreditare lui Carol I în funcţia de Însărcinat cu Afaceri şi Consul General în România, la 25 ianuarie 1881.

A urmat, la 11 aprilie 1881, semnarea la Bucureşti a Tratatului de Comerţ şi Navigaţie între S.U.A. şi România (neratificat de Parlamentul României) şi Convenţia Consulară dintre România şi S.U.A. semnată în 1881 şi promulgată în 1883 prin Decret regal.

Participarea României la Primul Război Mondial a fost elogiată de însuşi preşedintele de atunci al Americii, Woodrow Wilson, care, într-un mesaj adresat regelui Ferdinand, afirma: „Cetăţenii Statelor Unite au urmărit cu sentimente de cea mai caldă simpatie şi admiraţie lupta curajoasă a Maiestăţii Voastre şi a poporului Român de a feri de dominaţia militarismului german integritatea ţării şi libertatea naţională”.

În perioada izbucnirii celui de-al II-lea Război Mondial, relaţiile diplomatice între cele două state au fost intrerupte, ele fiind reluate, la 7 februarie 1946, la nivel de legaţie, iar la 1 iunie 1964, relaţiile diplomatice dintre cele două ţări au fost ridicate la nivel de ambasadă. Primul ambasador român la Washington a fost acreditat Petre Bălăceanu în timp ce ca ambasador al Statelor Unite la Bucureşti a fost W. Crowford.

După acest moment, a urmat o perioadă fastă în relaţiile României cu SUA, marcată şi de înmulţirea vizitelor bilaterale la nivel înalt, culminând cu prima vizită a unui preşedinte american în România şi prima în Europa de Est după Primul Război Mondial. Nixon a venit la Bucureşti în 2-3 august 1969, fiind primit de Ceauşescu, iar pe parcursul vizitei şeful statului american a făcut mai multe declaraţii măgulitoare la adresa poporului român. Vizita a marcat aprofundarea relaţiilor bilaterale, concomitent cu reducerea dependenţei României faţă de Rusia.

La 25 iulie 1975 Senatul S.U.A. a aprobat, cu 88 de voturi pentru şi două împotrivă, Rezoluția 35 prin care se adopta recomandarea preşedintelui Statelor Unite de instituire a clauzei națiunii celei mai favorizate în comerțul dintre cele două țări prin intermediul Acordului comercial dintre Statele Unite ale Americii şi Republica Socialistă România, iar Camera Reprezentanților, la rândul ei, a votat cu 355 de voturi pentru şi 41 împotrivă Rezoluția 252 referitoare la Acordul comercial româno-american prin care se instituia acordarea reciprocă a clauzei națiunii celei mai favorizate.

România a obținut clauza în conformitate cu Legea comerțului S.U.A. aprobată de Congresul Statelor Unite în decembrie 1974 şi semnată de preşedintele Gerald Ford în ianuarie 1975. Legea încorpora amendamentul Jackson (senator democrat) – Vanick (deputat republican) prin care se interzicea extinderea clauzei națiunii celei mai favorizate cu țările fără economie de piață.

Însă începutul anilor ’80 avea să aducă o răcire sub toate aspectele a relaţiilor dintre cele două ţări, motivată în special de opacitatea regimului comunist de la Bucureşti faţă de orice posibilă schimbare în respectarea drepturilor omului.

După Revoluţia din 1989, Statele Unite au avut o stare de oarecare expectativă faţă de România, însă începând cu data aderării României la Parteneriatul pentru Pace – 26 ianuarie 1994, şi cu anunţul ţării noastre privind hotărârea de a fi primită în Alianţa Nord-Atlantică, relaţiile bilaterale au luat amploare.

În 1996 administraţia americană redă României Clauza naţiunii celei mai favorizate, consfinţind un nou început în relaţiile politice şi economice dintre cele două ţări.

După 11 septembrie 2001 şi disponibilitatea totală a României de a se alătura Statelor Unite ale Americii în lupta împotriva terorismului, România devine nu numai un aliat de încredere al celui mai important membru al NATO, ci şi o membră de facto a Alianţei Nord-Atlantice, din 2004.

La 10 martie 2003, autorităţile americane au acordat României statutul de „economie de piaţă”, element important în promovarea obiectivului de amplificare a relaţiilor economice româno-americane, atât în planul schimburilor comerciale, cât şi al investiţiilor americane în România.

La 13 septembrie 2011, la Washington, a fost adoptată Declaraţia Comună privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii. Declaraţia confirmă Parteneriatul excelent, pe termen lung şi în continuă dezvoltare, dintre cele două state, şi stabileşte, de asemenea, pilonii relaţiei România – SUA: dialog politic, securitate, economie, contacte interumane, ştiinţă şi tehnologie, cercetare, educaţie, cultură. În contextul adoptării Declaraţiei Comune, s-a decis constituirea unui Grup de lucru (Task Force) pentru implementarea principiilor convenite în cadrul acestui document.

• 

  Relaţiile militare dintre România şi SUA au cunoscut o dezvoltare continuă şi dinamică mai ales după anul 1994, momentul semnării documentelor care fundamentează cooperarea bilaterală dintre România şi SUA.

La 11 iulie 1997, cu prilejul vizitei la Bucureşti a preşedintelui S.U.A., Bill Clinton, a fost lansat Parteneriatul Strategic bilateral, care se caracterizează prin pragmatism şi eficienţă, iar în anul 2000, a fost lansat Parteneriatul Strategic Intensificat, în care au fost definite priorităţile şi obiectivele aferente domeniilor considerate strategice de către ambele părţi: economic, militar, al stabilităţii regionale şi al riscurilor de securitate neconvenţionale. În această perioadă SUA a acordat României asistenţă în domeniul strategico-militar, pentru modernizarea şi întărirea capacităţii de acţiune a forţelor armate ale ţării noastre.

Acordul dintre România şi Statele Unite ale Americii privind activităţile forţelor Statelor Unite staţionate pe teritoriul României, semnat la 6 decembrie 2005, cu ocazia vizitei Condoleezzei Rice la Bucureşti s-a constituit într-o etapă a mecanismului de includere a României în procesul de repoziţionare a facilităţilor defensive globale ale SUA (GDPR – Global Defense Posture Review).

Astfel, participarea României la scutul anti-rachetă american reprezintă poate cea mai importantă decizie de securitate militară luată de România după anul 1989.

Relaţia strategică specială între SUA şi România s-a manifestat şi prin parteneriatul militar româno-american în teatre de operaţii din lume, în special în Irak sau Afganistan. Amintim aici batalionul român care a acţionat în provincia Zabul, Afganistan, căruia i s-a subordonat o companie de 120 de militari americani.

La 13 septembrie 2011, a fost semnat „Acordul între România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România”. Acordul a intrat în vigoare la 23 decembrie 2011.

La 29 iulie 2014, a fost finalizat cadrul juridic de implementare a „Acordul între România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România” prin semnarea ultimelor 3 Aranjamente de Implementare.

La 17 noiembrie 2014, înalţi oficiali ai României, SUA, Poloniei, Turciei şi NATO au participat la o ceremonie solemnă („Mast Stepping Ceremony”) dedicată Facilităţii antirachetă Aegis Ashore, care se află în prezent în construcţie la Baza Militară de la Deveselu şi care urmează să fie operaţionalizată în cursul anului 2015.

• Cooperarea economică între cele două ţări se desfăşoară pe baza Acordului comercial bilateral, semnat la Bucureşti la 3 aprilie 1992 şi prevede acordarea reciprocă a clauzei naţiunii celei mai favorizate.

La 31 decembrie 2014, volumul schimburilor comerciale s-a ridicat la 2.207,01 milioane USD, din care importuri SUA 905,01 milioane USD, iar exporturi către SUA 1.302 milioane USD. Ca urmare a evoluţiei exporturilor şi importurilor, balanţa comercială este în favoarea ţării noastre, înregistrând un excedent de circa +396,99 milioane USD.

Exporturile româneşti au vizat, în principal cazane, maşini, aparate şi dispozitive mecanice; articole din fier şi oţel; maşini, aparate şi echipamente electrice, iar importurile din SUA au vizat mai ales maşini, aparate, echipamente electrice, produse minerale şi produse ale industriei chimice

– milioane USD –

	2008	2009	2010	2011	2012	2013	31.12.2014
Total	2.040	1.165	1.484	1.969	2.147	1.933	2.207,01
Export	839	475	734	1.110	1.101	1.098	1.302
Import	1.201	690	750	858	1.046	835	905,01
Sold	-362	-215	-16	+251	+54	+263	+396,99

La 31 decembrie 2014, investiţiile americane în România ocupau locul 11 după valoarea în echivalent valută, cu aproximativ 2,50% din totalul investiţiilor străine directe, vizând, în principal comunicaţii, industrie electronică, industrie chimică, industria lemnului, industria alimentară, comerţ, silvicultură şi minerit. Valoarea totală a capitalului social, în echivalent valută, a fost de 1.355,364 milioane USD, iar numărul de societăţi comerciale înmatriculate era de 6.940.

Investiţiile americane au vizat, în principal, următoarele sectoare economice: comerţul cu ridicata şi amănuntul (26,81%), tranzacţii imobiliare (16,34%), industria extractivă şi prelucrătoare (12,51%), activităţi profesionale, administrative, ştiinţifice şi tehnice (12,78%), transport, depozitare şi comunicaţii (10,86%), construcţii (8,1%), hoteluri şi restaurante (5,46).

În luna ianuarie 2012 a fost înfiinţat Consiliul de Afaceri Americano-Român (American-Romanian Business Council – AMRO), mecanism de promovare a oportunităţilor de investiţii din România. Iniţiativa s-a bucurat de sprijinul iniţial al companiilor americane de prim rang cum sunt Chevron, Exxon, ADM, Smithfield, Raytheon, numărul membrilor Consiliului fiind în prezent de 16. Preşedintele AMRO este Eric Stewart.

Să notăm şi faptul că după aproape doi ani şi jumătate în care SUA nu au fost reprezentate în România la nivel de ambasador, iată că tema este pe cale de a se soluţiona, odată cu nominalizarea lui Hans G. Klemm, un diplomat de carieră cu studii la universităţi prestigioase şi cu o experienţă vastă în funcţii de înaltă responsabilitate.

Fişă de ţară

Primele populaţii care s-au aflat pe teritoriul actual al SUA au fost, încă din neolitic, triburile de amerindieni, iar primii oaspeţi europeni au fost vikingii, în jurul anului 1000.

În anul 1492 Cristofor Columb a fost primul care a anunţat Europei existenţa “Lumii Noi”, prima aşezare europeană pe continentul american a fost înfiinţată de spanioli, în Florida, în anul 1565 – Sf. Augustin, însă colonizarea sistematică a fost realizată de Anglia, prima aşezare întemeiată de aceasta fiind cea formată din 120 de emigranţi în Virginia – Jamestown.

În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, spaniolii, francezii, englezii, olandezii şi suedezii au explorat zone diferite ale Americii , iar pe coasta Atlanticului sunt înfiinţate 13 colonii engleze în perioada 1607 – 1733 care, în anul 1776 îşi declară independenţa, noua organizare statală fiind recunoscută prin Tratatul de la Paris din anul 1783.

În următoarele secole, SUA îşi continuă expansiunea pe continent prin adăugarea unor noi state, numărul lor ajungând la 50, însă diferenţele de viziune dintre statele nordice şi sudice, mai ales privind sclavia, duc la părăsirea uniunii de către 10 state sudice şi la izbucnirea Războiului de secesiune (1861 – 1865), care se soldează cu victoria nordului. A urmat o perioadă de dezvoltare economică a SUA, iar la sfârşitul secolului XIX devin prima putere industrială la nivel mondial.

A urmat prima conflagraţie mondială şi participarea SUA de partea Antantei, apoi o perioadă de izolaţionism faţă de problemele europene şi de ”intervenţionism” în America Latină concomitent cu promovarea în cadrul relaţiilor internaţionale a ideii de păstrare a păcii prin dezarmare şi scoaterea în afara legii a războiului – Pactul Briand-Kellog – 1928. SUA au fost afectate de marele crah bursier din anul 1929, apoi a urmat cel de-Al Doilea Război Mondial, în care SUA îşi declară neutralitatea dar acordă sprijin economic şi militar statelor antifasciste.

În anul 1941 are loc atacul japonez de la Pearl Harbour, urmat de intervenţia SUA în război, în regiuni din Pacific, Africa de Nord şi Europa.

Perioada ce a urmat războiului este marcat de confruntarea şi lupta pentru sfere de influenţă între SUA şi URSS. A urmat iniţierea de către SUA a unor alianţe militare precum NATO, în 1949, precum şi sprijinul acordat de americani luptei împotriva regimurilor comuniste în mai multe zone din lume. După destrămarea U.R.S.S., S.U.A. rămân prima putere economică şi militară la sfârşitul secolului XX.

Au urmat atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001, de la World Trade Center, care au modificat total atitudinea SUA împotriva luptei împotriva terorismului.

• Capitala: Washington D.C. – 5.949.859 locuitori
• Oraşe principale: New York, Los Angeles, Chicago, Houston, Philadelphia, San Diego
• Suprafaţă:  9.833.517 km² (2010), din care 9.147.593 km² uscat şi 685.924 km² teritoriu acoperit de ape – locul 4 în lume
• Diviziuni administrative: 50 de state şi un district (Columbia)
• Teritorii dependente: în Oceanul Pacific – Samoa Americană, Guam, Insulele Mariane de Nord, Insulele Baker, Insulele Howland, Insulele Jervis, Atolul Johnston, Atolul Palmyra, Insulele Wake, Insulele Midway, Reciful Kingman, iar în Arhipelagul Antile – Puerto Rico, Insulele Virgine Americane şi Insula Navassa
• Populaţie: 320.087.963 locuitori (2014) – locul 3 în lume
• Grupuri rasiale: 77,77% albi, 13,2% afro-americani, 5,3% asiatici, 1,2% amerindieni şi nativi din Alaska, 0,2% nativi din Hawaii şi alte insule din Pacific, 2,4% alte rase – 17,1% din întreaga populaţie sunt hispanici.
• Grupuri religioase: 51,3% protestanţi, 23,9% romano-catolici, 1,7% evrei, 1,7% mormoni, 1,6% alte religii creştine, 0,7% budişti, 0,7% musulmani, 16,1% neafiliaţi, 1,2% alte religii nespecificate
• Limba oficială: engleza americană
• Limbi vorbite: 82,1% engleza, 10,7% spaniola, 3,8% alte limbi indo-europene, 2,7% limbi asiatice, 0,7% alte limbi.
• Ziua naţională: 4 iulie – Ziua Independenţei, marchează aniversarea declaraţiei de independenţă din 1776, faţă de Marea Britanie
• Imnul de stat: „The Star Spangled Banner”, din 3 martie 1931
• Steag: 13 dungi orizontale colorate alternativ, 7 în roşu şi 6 în alb, un dreptunghi albastru închis în colţul din stânga sus cu 50 de stele albe, reprezentând statele SUA, iar dungile reprezintă cele 13 colonii iniţiale, care şi-au dobândit independenţa în 1776
• Deviza: „In God We Trust” (În Dumnezeu ne punem încrederea) – devenit motto naţional al SUA printr-o decizie a Congresului din anul 1956
• Forma de guvernământ: republică federală, constituită istoric prin uniunea liber consimţită a 50 de state (cărora li se adaugă un district federal şi un „stat asociat” – Puerto Rico).
• Constituţia: federală din 1787, cea mai veche în vigoare, completată ulterior cu 27 de amendamente
• Şeful statului şi al guvernului: Barack H. Obama (n. 4 august 1961), al 44-lea preşedinte al SUA, investit în funcţie la 20 ianuarie 2009, pentru un mandat de patru ani. Fost senator de Illinois (2005-2008), a candidat din partea Partidului Democrat. A fost reales la 6 noiembrie 2012 şi reinvestit la 20 ianuarie 2013.
• Puterea legislativă: Congresul american este compus din două camere: Camera Reprezentanţilor (435 membri aleşi prin vot direct de către electoratul din fiecare stat, pentru un mandat de doi ani) şi Senatul (100 de membri, 2 membri pentru fiecare stat, aleşi pentru un mandat de şase ani, iar o treime din membri este aleasă la fiecare doi ani).
• Moneda naţională: dolarul american
• Produsul Intern Brut (PIB): 17.420,7 miliarde USD (2014)
• PIB/locuitor: 53.042 USD (2013)
• Datoria externă: 17.171 miliarde USD (2014)
• Exporturi (bunuri & servicii): 2.345,4 miliarde USD (2014)
• Principali parteneri la export (bunuri): Canada 19,2%, Mexic 14,8%, China 7,6%, Japonia 4,1%, Marea Britanie 3,3% (2014)
• Importuri (bunuri & servicii): 2.850,5 miliarde USD (2014)
• Principali parteneri la import (bunuri): China 19,9%, Canada 14,8%, Mexic 12,5%, Japonia 5,7%, Germania 5,3% (2014)