EUOBSERVER, 12 iunie 2015 – David Cameron a fost întâmpinat cu răceală la noile discuţii pe care le-a avut cu liderii UE, din cauza planurilor sale de a renegocia statutul de membru UE al Marii Britanii.
În cursul discuţiilor cu alţi lideri UE în culisele conferinţei UE-America Latină de joi, premierii Spaniei şi Finlandei au devenit ultimii lideri care şi-au exprimat opoziţia faţă de redeschiderea tratatelor UE, în vreme ce conducătorii României şi Belgiei au avut poziţii critice faţă de speranţa premierului britanic de a le refuza asistenţa socială vreme de patru ani imigranţilor din UE care lucrează în Marea Britanie, în încercarea de a reduce imigraţia.
O serie de lideri ai UE şi-au subliniat dorinţa de a ajuta Marea Britanie să rămână în interiorul blocului, însă insistă că nu vor tolera discriminarea împotriva muncitorilor din UE.
„Noi, în Belgia, credem că principiul liberei circulaţii a muncitorilor este foarte important şi că drepturile non-discriminatorii şi egale pentru cetăţenii europeni este un lucru foarte important”, le-a declarat jurnaliştilor premierul belgian Charles Michel.
În ceea ce-l priveşte, preşedintele român Klaus Iohannis a declarat că „Niciunui stat membru nu i se permite să-i trateze pe oamenii care vin din alte părţi diferit faţă de propriul lui popor. Însă noi suntem într-o poziţie în care trebuie să găsim soluţii practice, non-discriminatorii, care să facă posibilă tratarea acestui gen de probleme”.
În cursul acestei săptămâni, ministrul de finanţe al lui Cameron, George Osborne, le declara finanţiştilor că Marea Britanie îşi doreşte de asemenea şi garanţii privind „consfinţirea echitabilităţii între cei din euro şi cei din afara euro şi conservarea integrităţii pieţei comune”.
„Este în interesul nostru ca euro să fie o monedă puternică, de succes. Suntem aşadar pregătiţi să sprijinim zona euro în timp ce procedează la integrarea mai avansată de care are nevoie. Dar, în schimb, vrem o înţelegere între Marea Britanie şi zona euro care să protejeze piaţa unică şi care să fie stabilă, echitabilă şi să dureze”, as declarat el.
Cameron vrea de asemenea să-şi asigure opţiunea ca ţara sa să-şi menţină o rezervă cu privire la afirmaţia despre „o Uniune mereu mai strânsă” din preambulul tratatelor UE.
Premierul britanic îşi va prezenta planurile de renegociere a statutului ţării sale în UE la următoarea reuniune a liderilor europeni (25-26 iunie), în cadrul unei discuţii prezente la punctul patru a agendei de lucru a întrunirii.
Discuţiile au survenit la finalul unei săptămâni dificile pentru Cameron, a cărui lege privind referendumul, ce deschide calea unui vot în 2016 sau 2017, a trecut de Camera Comunelor cu un scor de 544 la 53, însă va fi probabil amendată la aspectele care privesc votul şi finanţarea campaniei.
Cameron a fost de asemenea nevoit să bată în retragere de la declaraţiile făcute duminică, în care afirma că miniştrii eurosceptici din guvernul său care vor vrea să susţină campania „Nu” vor trebui să demisioneze, lucru ce a stârnit vociferări în partidul lui conservator.
Într-un interviu acordat vineri unui post francez de radio, preşedintele Comisei Europene Jean-Claude Juncker aprecia că „Marea Britanie nu va părăsi UE. Britanicii sunt oameni pragmatici.”
Articol de Benjamin Fox
Traducere: Andrei Suba