Rusia îşi va mări prezenţa militară în regiunile vestice ale ţării, în cazul în care va fi aplicată propunerea Departamentului Apărării al SUA cu privire la dislocarea de armement greu american în ţările baltice, precum şi în alte state din Europa Centrală şi de Est – a anunţat luni un oficial al Ministerului rus al Apărării. Generalul Iuri Iakubov a afirmat că, în situaţia în care SUA va amplasa armament greu în regiunea amintită, „aceasta va fi cea mai agresivă măsură a Pentagonului şi NATO de la încheierea războiului rece”. „Rusiei nu îi va rămâne nimic altceva de făcut decât să îşi sporească prezenţa militară în zonele vestice ale ţării” – a adăugat generalul Iuri Iakubov. Totodată, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Putin, Dmitri Peskov, a declarat că Moscova nu comentează propunerea Pentagonului atâta timp cât la Washigton nu va fi dat publicităţii un comunicat oficial. În ediţia sa de duminică, cotidianul american The New York Times a scris că, potrivit intenţiei Pentagonului, SUA ar urma să disloce temporar artilerie grea, tancuri şi alt armement greu suficient pentru înarmarea a cinci mii de militari, în Letonia, Lituania, Estonia, precum şi în Polonia, România, Bulgaria şi eventual Ungaria.
MTI – 15 iunie