PNL, care a votat împotriva pensiilor speciale pentru parlamentari, susţine că acesat lege este nejustificată şi face discriminare între categoriile de pensionari. Liberalii analizează posibilitatea de a ataca documentul la CCR. Ionuţ Stroe, purtător de cuvânt al PNL: Indemnizaţiile de care beneficiază senatorii şi deputaţii, atât în timpul mandatului, cât şi după, cum susţin iniţiatorii, sunt suportate inclusiv în taxele şi impozitele achitate de toţi românii, care – atenţie! – faţă de regimul propus de PSD de pensionare, se află sub regimul contributivităţii în ceea ce priveşte calcularea pensiei. Nu înţelegem de ce parlamentarii ar trebui să facă excepţie de la acest principiu.
Realizator: La rândul său, Institutul Social Democrat „Ovidiu Şincai” apreciază că recenta adoptare a pensiilor speciale pentru parlamentari reprezintă un gest nepotrivit şi inoportun, din punct de vedere politic. De asemenea, este un demers lipsit de responsabilitate, susţin reprezentanţii institutului, în comunicatul trimis la redacţie. Reamintim că, ieri, Parlamenatul a adoptat proiectul de lege privind pensiile speciale pentru parlamentari. Documentul trebuie pormulgat de către preşedintele Klaus Iohannis, care a spus că va face o analiză completă, după ce va primi actul normativ de la Parlament.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 iunie