Starul de la Hollywood Costas Mandylor, celebru pentru rolul principal din filmele de groază „Saw”, va fi prezent vineri, 19 iunie, la Sala Sporturilor din Constanţa pentru a-i urmări la lucru pe Cătălin Moroşanu şi Andrei Stoica în Gala Superkombat, transmisă în direct în 93 de ţări. Cu peste 60 de apariţii în producţii cinematografice majore, în care a împărţit platoul de filmare cu alţi actori celebri precum Angelina Jolie, Denzel Washington, Jack Nicholson, Jason Statham sau Micky Rourke, Mandylor a sosit marţi după-amiază în România, fiind escortat pe toată durata şederii de cei de la Universal Security. Este a doua oară când actorul cu origini greceşti ajunge în ţara noastră, după vizita din toamna anului trecut. Atunci, actorul în vârstă de 49 de ani, s-a împrietenit cu campionul mondial Superkombat, Andrei Stoica, şi i-a promis acestuia că va reveni pentru a-l urmări şi live. Joi, 18 iunie, Costas Mandylor şi staful său, dar şi vedetele Superkombat, vor vizita un centru de plasament din Constanţa, Micul Rotterdam, în cadrul campaniei umanitare Fight for Life.
Reamintim că Gala Superkombat World Grand Prix, care va avea loc vineri, de la ora 20:00, la Sala Sporturilor din Constanţa, va programa un total de 13 confruntări profesioniste. Capul de afiş al galei va fi duelul dintre Cătălin Moroşanu şi cel mai înalt luptător din lume, Colin George, în timp ce Andrei Stoica va da piept cu francezul Abdarhmane Coulibaly.
Acasă WEEKEND Life style Starul de la Hollywood Costas Mandylor va fi prezent la Gala Superkombat,...