Discuţiile privind fuziunea PLR-PC, la final

Partidul Liberal Reformator şi Partidul Conservator au încheiat astăzi discuţiile pentru fuziunea celor două formaţiuni, urmând ca mâine să fie semnat un protocol în acest sens. Noua structură politică de centru-dreapta se va numi Alianţa Liberalilor şi Democraţilor – ALDE, au anunţat liderii celor două partide, Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin.
Reporter: Petruţa Dinu – Obiectivul anunţat de liderii celor două partide: crearea unei a treia forţe pe scena politică de centru-dreapta. ALDE va candida singur la alegerile locale şi parlamentare de anul viitor.
Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele PLR: Vrem să ne identificăm cu claritate pe scena politică, vrem să dăm posibilitatea unei tinere generaţii să se afirme în politică. De aceea, am propus colegilor mei ca, de exemplu, pentru alegerile locale care vor avea loc anul viitor, să facem alegeri interne pentru stabilirea candidaţilor.
Daniel Constantin, liderul PC: Cred că este o alternativă care se cere, mai ales după evoluţiile politice din ultimii ani, culminate cu alegerile prezidenţiale din anul 2014, aceea de a avea o alternativă la ce înseamnă astăzi partea politică de stânga, partea politică de dreapta.
Cei doi lideri a mai precizat că viitorul partid va avea un singur grup parlamentar. Fuziunea nu va schimba configuraţia politică la nivelul guvernului, din care atât PLR, cât şi PC fac parte în acest moment.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (18 iunie)