Autor: Ervin Székely
Fenomenul „războiul afişelor” din Ungaria este edificator pentru a înţelege strategia de comunicare a partidului de guvernământ „Fidesz” şi – cel puţin parţial – explică popularitatea relativă a acestui partid şi a primului-ministru Orbán Viktor. Totodată, însă, reacţia partidelor de opoziţie şi a societăţii civile, succesul neaşteptat al anticampaniei desfăşurate de aceştia arată că resursele discursului naţionalist sunt limitate şi în ţara vecină.
Totul a început cu proiectul Uniunii Europene ca imigranţii care sosesc din zonele de conflict din Africa şi din Orientul Apropiat, în număr din ce în ce mai mare, în special în Italia, să nu fie retrimişi în ţările lor, ci să fie distribuiţi în ţările UE. Deşi Ungaria nu figurează între ţările-ţintă ale imigranţilor, încă nu s-a stabilit un contingent pentru fiecare ţară (propunerile pentru Ungaria erau între 500 şi 1800 de persoane, pentru Budapesta asistenţa lor ar fi reprezentat un efort minor pentru bugetul de stat şi imigranţii nici nu reprezentau un pericol pentru cultura maghiară), partidul de guvernământ a reacţionat deosebit de vehement. Premierul Orbán a iniţiat aşa numita consultare naţională despre problema imigranţilor, care – prin modul tendenţios de formulare a întrebărilor dintr-un chestionar – reprezenta o campanie antiimigranţi. Mai mult decât atât, Fidesz – pentru o sumă în jur de 800.000.000 de forinţi (aproximativ 2 492 367,13 EUR) a împânzit ţara cu afişe antiimigranţi. Textul acestora era următorul: “Dacă vii în Ungaria nu poţi lua munca maghiarilor”, Dacă vii în Ungaria trebuie să respecţi legile noastre”, “Dacă vii în Ungaria trebuie să respecţi cultura noastră”.
Este uşor de observat că ţinta acestor afişe nu erau imigranţii (care oricum nu veneau – şi chiar dacă ar fi venit nu înţelegeau mesajul afişelor care sunt scrise exclusiv în limba maghiară şi nu sunt aşezate la punctele de trecere a frontierei, ci în centrul oraşelor). Destinatarul acestora este electoratul maghiar, guvernul încercând să trezească şi să legitimeze sentimentele xenofobe ale populaţiei. Prin această reacţie promtă şi agresivă, Fidesz probabil a dorit “să ia faţa” partidului de extremă dreapta Jobbik, care a devenit a treia forţă politică din ţară şi al cărui mesaj nationalist, xenofob este mult mai autentic decât cel al Fidesz-ului.
Reacţia partidelor de opoziţie – în special a socialiştilor şi a partidului de sorginte liberală Lehet Más a Politica (LMP) (= Poate fi altfel politica) a fost la fel de rapidă. Primii au amplasat afişe care aveau culorile şi caracterul afişelor identice cu cele guvernamentale, dar textul suna astfel “Dacă vii în Ungaria să aduci cu tine un prim-ministru normal”. Cei de la LMP pur şi simplu au rupt afişele, iar după aceea au plătit amenda contravenţională, pentru că poliţia a trimis echipaje lângă fiecare afiş guvernamental.
Recent, partidul satiric Magyar Kėtfarkú Kutya Párt (=Partidul maghiar al câinelui cu două cozi) un fel de variantă maghiară a fostului partid Liber schimbist din România, a intrat în războiul afişelor şi numai într-o săptămână a reuşit să adune 100.000 de euro pentru a amplasa afişe de genul: “Dacă eşti prim-ministru, poţi să-ţi construieşt stadion pentru tine din bani publici”, Felcsút, we have a problem” (Felcsút este comuna natală a lui Orbán Viktor din care în ultima vreme a făcut un fel de Disneyland), “Pentru paza afişelor activitatea de urmărire a criminalilor este suspendată temporar. Aveţi grijă de voi. Semnat: comandantul general al poliţiei maghiare, Pintėr Sándor” “Dacă vii în Ungaria să aduci cu tine un translator” “Dacă te internez în spital să aduci cu tine medic, asistent, şi să nu uiţi acasă nici medicamentele şi hrana” etc.
Războiul afişelor este departe de a se încheia. Rezultatul este încă greu de estimat. Chiar dacă este vorba de o problemă aparent marginală se poate constata faptul că masivul sprijin popular de care s-a bucurat guvernul Orbán şi tematica pe care a reîntrodus-o în dezbatere publică – şi anume redarea demnităţii naţionale maghiarilor şi critica UE şi a Statelor Unite – pare că se epuizează. Problemele economice din ce în ce mai mari ale Ungariei, scăderea constantă a nivelului de trai şi creşterea şomajului nu mai pot fi acoperite cu exacerbarea unor sentimente josnice, cum este naţionalismul sau xenofobia.
