Surse din sistemul bancar informează că Banca Centrală Europeană (ECB) a aprobat solicitarea de creştere a împrumuturilor de urgenţă pentru băncile comerciale elene. Solicitarea a fost formulată după ce în această săptămână au fost retrase depozite bancare în valoare de trei miliarde de euro. Băncile greceşti depind de împrumuturi de urgenţă de la ECB pentru a-şi acoperi pierderile rezultate în urma retragerilor masive, generate de temerile că depozitele şi conturile ar putea fi convertite în moneda naţională elenă dacă Grecia va ieşi din zona euro. ECB a aprobat creşterea împrumuturilor de urgenţă, dar unele informaţii sugerează că banii sunt suficienţi pentru a menţine băncile pe linia de plutire doar până luni. Liderii Uniunii Europene participă la o reuniune de urgenţă pentru a stabili dacă trebuie sau nu deblocate fondurile internaţionale pentru Grecia, care au fost stopate pe timpul negocierilor privind politicile economice ale guvernului de la Atena.
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 19 iunie)