Dalai Lama va primi în acest an Medalia Libertăţii din partea Centrului Naţional al Constituţiei din Philadelphia, pentru activitatea sa în domeniul soluţionării conflictelor şi apărării drepturilor omului. Înalta distincţie îi va fi acordată lui Dalai Lama în octombrie, la Muzeul din Philadelphia dedicat Constituţiei SUA. Cu prilejul anunţării persoanei care va fi premiată în acest an, Jeffrey Rosen, şeful instituţiei, a afirmat că liderul spiritual exilat din Tibet popularizează idealurile „libertăţii, dialogului şi toleranţei”. Această recompensă, care este însoţită de acordarea a 100 de mii de dolari, este atribuită de instituţie în fiecare an unor persoane care promovează multiple activităţi în întreaga lume în interesul drepturilor omului. Dalai Lama, care în 1989 a primit Premiul Nobel pentru Pace şi care de la revolta eşuată din 1959 din Tibet împotriva Chinei se află în exil în India, se va prezenta personal pe 26 octombrie la festivitatea de înmânare a premiului. Cu o lună mai devreme, oraşul american va fi vizitat şi de Papa Francisc I.
(www.mediamix.mti.hu – 19 iunie)