Studenţi din grupul țintă al proiectului european „Profesionişti în domeniul Artelor şi Jurnalismului” au participat la cea de-a II-a ediția a Festivalului „Hyperion iese la Godot”. În cadrul acestuia, studenți de la specializările Arte și Jurnalism au evoluat pe scena de la Godot Café Teatru. Unii dintre ei au susținut cu această ocazie și examenul de licență direct pe scenă, în fața unui public numeros.
Timp de o săptămână, pe strada Blănari, la Godot Café Teatru, absolvenții facultăților de teatru din București și din țară au prezentat spectacolele de licență și disertație, au participat la workshop-uri de specialitate și au prezentat momente individuale la secțiunea one man/woman show.
Începând cu ediția din 2015, Festivalul Școlilor de Teatru încurajează și liceenii înscriși la secțiile de arta actorului în liceele vocaționale. Au participat elevi de la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” din București, precum și un număr impresionant de liceeni de la Liceul de Arte „Margareta Sterian” din Buzău.
Au intrat în competiție 10 spectacole ale studenților de la Universitatea Hyperion, UNATC, Universitatea „Dunărea de Jos” Galați și Universitatea „Ovidius” Constanța.
Festivalul s-a încheiat cu spectacolul premiat în cadrul FNTI, „Cinci ore cu Mario” în regia Marianei Cămărășan, un one woman show al Florinei Gleznea.
Printre câștigători se numără Adrian Dima, care a premit premiul One man show, dar și premiul de popularitate, și Florian Bala – premiu special, studenți ai Facultății de Arte „Geo Saizescu”.
Juriul a fost alcătuit din: Adriana Trandafir (președinte), Anca Colțeanu, Marina Roman, Laura Vasiliu, George Remeș. Mihai Sofronea, Gabriel Fătu.
Câștigătorii au primit trofeul Facultății de Arte „Geo Saizescu” și premii ce constau în: tabere în regim all inclusive oferite de Centrul de Proiecte și Programe Educaționale și Sportive pentru Copii și Tineret din cadrul Primăriei Municipiului București, produse cosmetice oferite de Topline, Elmiplant și Colgate Palmolive, cărți de specialitate oferite de ADEPC și editura Tracus Arte, pachete cu preparate tradiționale românești de la Marcel SRL, precum și flori de la Florăria Santini.
Fotografii de la festivitatea de premiere se pot vedea în albumul foto www.facebook.com/media/set/?set=a.1119028098111818.1073741969.314045355276767&type=3. Ele au fost făcute de studenți ai Facultății de Jurnalism, care fac parte din grupul țintă al proiectului.
Proiectul „Profesionişti în domeniul artelor şi jurnalismului”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritară nr. 2, urmăreşte „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii” şi face parte dintr-o serie de 7 proiecte europene pe care Universitatea „Hyperion” din București le desfăşoară pentru studenţii săi pe o perioadă de 18 luni. Scopul este acela ca studenţii înscrişi în grupul ţintă să dobândească cunoştinţe şi aptitudini practice prin participarea la stagiile de practică organizate în Universitate şi în afara acesteia, pentru a accede mai uşor pe piaţa muncii după absolvirea facultăţii.
Informaţii despre desfăşurarea acestui proiect se găsesc pe site-ul www.artejurnalism.hyperion.ro.
Acasă Comunicate de presa Studenți din proiectul „Profesioniști în domeniul Artelor și Jurnalismului” au participat la...