Comisia Europeană consideră că misiunile sale în România au văzut progrese la ultimele evaluări, dar propunerea autorităţilor române de a reduce taxa pe valoarea adaugată de la 24% la 19%, ridică întrebări substanţiale şi ar putea avea un impact negativ asupra sustenabilităţii situaţiei fiscale a ţării.
Anika Breidhardt: Realizările înregistrate conform programului ar trebui menţinute şi solicităm autorităţilor române să estimeze impactul acestei măsuri înainte de a lua vreo decizie.
Deputaţii din Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au aprobat, ieri, cu unanimitate de voturi, amendamentul la proiectul de Cod Fiscal privind scăderea la 19% a cotei standard de TVA, începând de anul viitor. Mâine, documentul urmează să primească vot final în plenul Camerei Deputaţilor, aceasta fiind cameră decizională.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 iunie