Medicamentele se ieftinesc în România cu 20% de la 1 iulie, a scris mass-media din România. Mult solicitata şi aşteptata de mult timp de pacienţi ieftinire a preţului medicamentelor va deveni fapt de la începutul următoarei luni, a anunţat „Jurnalul Naţional”, citat de BTA. După trei luni de negocieri, cea mai mare parte dintre producători au acceptat tarifele propuse de Ministerul Sănătăţii din România, care vor fi cu circa 20% mai mici. Tot de la 1 iulie a.c. vor apare în România două liste de preţuri la medicamente. Astfel, farmaciile care au contract cu statul, vor vinde mai ieftin, iar farmaciile care nu au astfel de acorduri, vor menţine preţurile pe care le practică în prezent. „Vom plăti preţurile cele mai ieftine din UE pentru medicamente” a spus ministrul Nicolae Bănicioiu. Acesta a dat asigurări că măsura nu va afecta producătorii şi nu va exista riscul ca ei să prefere să îşi vândă produsele în exterior. Pentru a fi evitate astfel de situaţii, s-au purtat negocieri atât cu lanţurile de farmacii, cât şi cu asociaţiile producătorilor şi ale distribuitorilor, a precizat ministrul român.
(www.mediapool.bg – 22 iunie)