Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, va participa, de mâine şi până joi, la Reuniunea miniştrilor apărării din statele membre ale NATO, care va avea loc la Cartierul General al Alianţei din Bruxelles. Miniştrii apărării vor discuta despre evoluţia mediului de securitate, stadiul Planului de Acţiune pentru creşterea nivelului de reacţie a NATO şi despre pregătirea viitorului Summit al Alianţei ce se va desfăşura la Varşovia, în vara anului 2016.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 iunie)