Ungaria a suspendat unilateral reglementările Uniunii Europene privind acordarea azilului, reglementări care prevăd reprimirea refugiaţilor care au intrat prima dată în Ungaria, după care au plecat în alte state, se arată într-un comunicat al guvernului de la Budapesta. „Sistemul ungar de acordare a azilului este supraîncărcat, fiind cel mai solicitat dintre toate sistemele statelor membre ale UE afectate de imigraţia ilegală”, a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului ungar. Reglementările UE privind azilul, cunoscute sub numele de Regulamentul Dublin, au fost redactate la începutul anilor 1990. Potrivit prevederilor, imgranţii ilegali care ajung într-o ţară europeană pot cere azil numai în ţara în care au ajuns prima dată. Decizia Ungariei, de a suspenda Regulamentul Dublin, înseamnă că Budapesta refuză să primească refugiaţii care au ajuns mai întâi pe teritoriul ungar şi apoi au călătorit în altă ţară europeană. În acest an, peste 60.000 de imigranţi au intrat ilegal în Ungaria, a precizat guvernul ungar.
REUTERS – 23 iunie