Miercuri, 24 iunie 2015, va fi sărbătorită la Viena Ziua Internațională a iei, eveniment organizat de Asociația „Mihai Eminescu“ din Viena cu sprijinul Institutului Cultural Român. Manifestarea va avea loc între 19.00 și 23.00 la Palmenhaus (Hofburg) și va cuprinde prezentarea colecției Zestrea a creatoarei de modă Liliana Turoiu, scenograf și lector univ. în cadrul Universității Naționale de Arte București. Cântăreața austriacă Como va susține un program muzical, alături de artiștii români Andreea Chira, la nai, și Ruben Doran, la pian.
Ziua Internațională a iei va reuni membri ai comunității de români din Austria și va prezenta publicului austriac și internațional din Viena istoria portului tradițional românesc vechi și transformarea sa de-a lungul timpului. Vor fi expuse costume din diferite zone ale țării. Istoria iei va fi prezentată de doamna Marilena Stoian, președinte de onoare al ANTREC România (Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural).
Naista Andreea Chira (n.1991, Bucureşti) provine dintr-o familie cu tradiţie muzicală. La vârsta de 12 ani a început să studieze la Liceul de Muzică ,,Dinu Lipatti“ din Bucureşti, secţia nai, clasa profesorului Cornel Pană. Colaborează cu Orchestrele de Tineret Doina Dunării, Doina Bucureşti şi Românaşul şi a susţinut concerte în Coreea, Portugalia, Cehia, Franța, Belgia, Italia, Luxemburg, Turcia, Austria. Și-a continuat studiile la Universitatea de Muzică şi Artă Aplicată din Viena. A activat în cadrul agenţiei ArtCor din Viena. A înregistrat primul CD cu muzică de nai în anul 2013 cu sprijinul compozitorului Roland Baumgartner.
Ruben Doran (n.1989, Oravița) a început să studieze de la 5 ani pianul și armonia muzicală cu profesorul Ion Florea. De la 7 ani urmează cursurile Școlii de Muzică clasele I-VIII din Oravița, absolvind în anul 2004 la clasa Prof. Rodica Ogrin. După absolvire a fost ales dirijor al orchestrei Bisericii Baptiste Oravița. În 2007 și 2008 a dirijat Corul Liceului „General Dragalina“ Oravița și Corul „Armonia“ Oravița la festivaluri din Austria și Bulgaria. Din 2012 a fost admis la Conservatorul din Viena, secția Dirijat, clasa Prof. Josef Stolz. Aici are fericita ocazie sa îl întâlnească pe marele dirijor de la Volksoper Viena, Alfred Eschwe, cel care îl formează ca viitor interpret şi dirijor.
Parteneri/coorganizatori:
Asociaţia „Mihai Eminescu“ din Viena, Ambasada României la Viena, ANTREC România, Liliana Turoiu, Consiliul Judeţean Gorj, MAE – Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, Realitatea Tv, Emisiunea Fresh Refresh, Biroul de promovare turistică Viena, Fundaţia Marele Priorat Român Autonom al Ordinului Suveran al Sfântului Ioan de Ierusalim – Cavalerii de Malta.