Britanicul Tom Holland va fi noul Spiderman

Sony Pictures şi Marvel Studios au pus capăt suspansului şi l-au desemnat pe actorul britanic Tom Holland (19 ani) în rolul eroului de benzi desenate Spiderman, în viitoarea producţie hollywoodiană despre aventurile celebrului om-păianjen. Actorul, care încă are o figură copilăroasă, le va succeda pe ecran, din 28 iulie 2017, actorilor Andrew Garfield şi Tobey Maguire în costumul roşu cu albastru al celebrului supererou. Tom Holland s-a remarcat în pelicula „The Impossible” (2012), în serialul „Wolf Hall” şi, din luna decembrie, el va figura pe afişul filmului „În inima oceanului” al regizorului Ron Howard. „Am văzut mulţi tineri actori formidabili, dar probele trecute de Tom au fost ceva aparte”, a explicat într-un comunicat Tom Rothman, directorul Sony Pictures. Următorul film cu Spiderman, al cărui titlu nu este cunoscut încă, va fi realizat de Jon Watts.

www.lalibre.be – 24 iunie