Închipuiţi-vă o lume în două dimensiuni, în care se trăieşte asemeni liniilor pe o foaie de hârtie, fără adâncime. Pentru acestea, un cub ar fi doar un pătrat şi nu se disting sferele, cilindrii şi conurile, toate reduse la starea de cercuri. Astfel par multe comentarii la adresa declaraţiilor papale. Obişnuiţi să facă analize politice şi economice, mulţi nu sunt în stare să înţeleagă aspectele transcendente ale textelor religioase pur şi simplu din cauza pierderii dimensiunii spirituale. Nu este răutate, este limitare.
Săptămâna trecută, Papa Francisc a prezentat un text uimitor, enciclica „Laudato si” cu privire la problemele ecologice. În el, pornind de la îngrijorările generalizate asupra stării planetei, pontiful face o construcţie unică şi originală cu privire la unele teme atât de discutate. Apreciind aspectele mai profunde şi radicale ale chestiunii, el atinge o dimensiune şi o înţelegere care scapă majorităţii specialiştilor. Este suficient să remarcăm conceptul genial de „ecologie integrală” (11), care lărgeşte la sfera socială formularea biologică. Papa Ioan Paul II extinsese deja noţiune de echilibru natural prin sintagma „ecologie umană” (Centesimus Annus 38). Francisc extinde exerciţiul, introducând elemente foarte bogate precum poluarea mentală (47), ecologia economică (141), socială (142), culturală (143) sau ecologia cotidianului (147). Astfel, el abordează chestiuni care merg de la reţelele sociale (47) la avort (117, 120).
Aceste aspecte şi multe altele fac din această enciclică unul dintre cele mai strălucite şi mai influente texte din ultima vreme. Dar mulţi se limitează să sublinieze că la fel ca în intervenţiile anterioare, Papa critică dur economia şi piaţa. El nu foloseşte fraze-şoc, precum celebra „Această economice ucide!” (Evangelii Gaudium 53), dar spune că „Economia îşi asumă întreaga dezvoltare tehnologică în funcţie de profit, fără a acorda atenţie eventualelor consecinţe negative pentru fiinţa omenească. Finanţele sufocă economia reală” (109) şi „Încă o dată repet că este bine să evităm o concepţie magică asupra pieţei, care tinde să creadă că problemele se rezolvă doar prin creşterea profitului companiilor sau a indivizilor” (190). Oare Papa nu iubeşte economia şi economiştii?
Formularea întrebării este suficientă pentru a vedea prostia ei. Nu este vorba despre iubire, nici asta nu este ceva relevant. Aceste fraze nu formulează un rspuns tehnic sau o poziţie ideologică. Ele sunt strigătul unui tată, îngrijorat de suferinţa celor mai slabi. Acest lucru a fost spus explicit în Exortaţia din 2013: „Papa îi iubeşte pe toţi, bogaţi şi săraci, dar are obligaţia, în numele lui Hristos, să amintească faptul că bogaţii trebuie să-i ajute pe săraci, să-i respecte şi să-i promoveze” (EG 58). Să consideri enciclica drept o luare de poziţie între şcolile de politică şi sistemele sociale sau drept o critică generală la adresa vieţii economice este o absurditate. Chiar el ţine să explice: „Repet încă o dată că Biserica nu pretinde să definească problemele ştiinţifice sau să se substituie politicii, însă invita la o dezbatere onestă şi transparentă, pentru ca nevoile particulare sau ideologiile să nu afecteze binele comun” (188).
Francisc are un limbaj mult mai liber, mai spontan şi mai ferm decât predecesorii săi. Aceasta este o mare parte a farmecului şi a eficienţei sale. Sunt departe frazele elegante, diplomatice ale Sfântului Ioan Paul II sau formulările riguroase, adecvate ale lui Benedict XVI. Dar dacă admirăm vivavictatea şi naturaleţea Papei argentinian, nu putem apoi să fim deranjaţi sau, mai rău, să folosim arma de atac ideologic la adresa expresiilor sale politic incorecte.
Un exemplu de economie a mediului lămureşte ideea. Enciclica se referă negativ la piaţa titlurilor de carbon sau de „credite de emisii”, deoarece „poate conduce la o nouă formă de speculaţie” şi „nu presupune deloc o schimbare radicală la înălţimea situaţiei” (171). Acest lucru nu împiedică aceste mecanisme să prezinte proprietăţi interesante, deşi în Europa au eşuat. Ştiinţa economică face bine că le studiază şi că le recomandă, luând scepticismul papal drept un avertisment înţelept faţă de problemele pe care aceste metode în mod evident le au.
Avem un Papă extraordinar, sfânt, profetic, strălucit, de la care mereu avem ceva de învăţat. El nu este niciodată cercurl la care se doreşte a fi redus. Între sfera liberală, care care se leagănă peste tot, şi cilindrul univoc socialist, Francisc apare ca un con care arată mereu spre Cer. Putem considera expresiile sale colorate drept ofensive sau să le folosim împotriva urilor de casă, dar acest lucru rămâne în responsabilitatea noastră, iar Papei nu-i place. (Articol de JOÃO CÉSAR DAS NEVES)
DIÁRIO DE NOTÍCIAS (Portugalia), 24 iunie 2015
Traducerea: Iulia Baran
