Deputatul Sebastian Ghiţă s-a prezentat astăzi la sediul DNA Ploieşti. Procurorii anticorupţie au anunţat că extind cercetările în cazul său şi îi interzic parlamentarului să-şi exercite funcţia de deputat. De asemenea, va fi extins şi sechestrul asigurator asupra averii sale. Sebastian Ghiţă este urmărit penal sub control judiciar în dosarul omului de afaceri Iulian Herţanu, cumnatul premierului, în care este acuzat că a sprijinit un grup infracţional organizat. Dosarul vizează fraudarea de fonduri europene pentru lucrări de canalizare la Comarnic, proiect de zece milioane de euro. La sediul DNA Ploieşti a ajuns şi soacra fostului trezorier al PNL, Vlad Moisescu, care este cercetat alături de primarul sectorului 1 al capitalei, Andrei Chiliman, într-o cauză care are legătură şi cu dosarul lui Herţanu. Aceasta este acuzată de procurori că ar fi încheiat un contract fictiv prin care îşi împrumuta fiica cu 670 milioane euro. În acest dosar, Vlad Moisescu, primarul sectorului 1 al capitalei, Andrei Chiliman, consiliera personală a acestuia şi un consilier local sunt acuzaţi că au creat un mecanism prin care obţineau între 10 şi 15 % din valoarea unor contracte atribuite preferenţial de primărie. Pe averile celor patru a fost pus sechestru.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 iunie