În perioada 1 iulie – 7 septembrie 2015 Institutul Cultural Român de la Tel Aviv găzduiește expoziția “אבא, Tata, Papa – A Tribute”, a artistei Anat Manor.
Proiectul cuprinde picturi, desene și asamblaje realizate de Anat Manor în memoria tatălui ei, care a trăit în Israel de la vârsta de 17 ani, din 1948. Încărcate de referințe culturale, lucrările vorbesc despre identitatea și viața familiei sale. Expoziția este o continuare a proiectului cu același titlu prezentat în 2014 la Ambasada României de la Berlin.
Vernisajul expoziției va avea loc în data de 1 iulie 2015, între orele 17:00 – 19:00. Expoziția poate fi vizionată de luni până joi între orele 10:00 – 16:00, la sediul ICR Tel Aviv, B-dul Shaul Hamelech 8, etaj 6, în perioada 1 iulie – 7 septembrie 2015.
Anat Manor s-a născut în Israel, din părinți de origine română. A studiat arte vizuale în Israel și în Germania. Este cunoscută în special pentru proiectele foto-video, precum și pentru desenele și picturile conceptuale. În 2009 a absolvit cursurile postuniversitare „Art in Context” la Universitatea de Artă din Berlin (http://www.udk-berlin.de/). În 2011 și 2013 a beneficiat de burse de creație și cercetare din partea ZURÜCKGEBEN Foundation Berlin. În 1995-1996 a beneficiat de bursa Schleswig-Holstein at Dr. Bamberger House and Jewish Museum, Rendsburg. În prezent, trăiește și lurează la Berlin și la Ierusalim. Mai multe detalii depre artistă (în limbile engleză și germană): http://anat-manor.net/.
Despre demersul acestui proiect, artista declară: „Punctul de plecare pentru această expoziție este unul personal: este dedicată tatălui meu. În același timp, este un omagiu adus simplității, modestiei și omeniei.” Textul integral, în limba engleză, este atasat la pagina www.icr.ro/anat_manor_ro.
Criticul de artă Frauke Dettmer relatează despre Anat Manor: „În multe privințe Anat Manor este un călător între lumi diferite. S-a născut și a crescut în Israel, și trăiește de multă vreme la Berlin. România este de asemenea aproape de ea, ca țară în care s-a născut tatăl ei […]. Aceste culturi și mentalități diferite determină structura interioară, inspirația și provocările sale.” Textul integral, în limba engleză, este atasat la pagina www.icr.ro/anat_manor_ro.
Evenimentul face parte din seria dedicată de ICR Tel Aviv artiștilor israelieni de origine română.