La 32 de ani de la prima radiocomunicație telegrafică transatlantică realizată de Guglielmo Marconi statele europene îṣi „reîmpărṭeau eterul”: posturile de emisie pe unde radio îṣi schimbau lungimile de undă, potrivit unei noi repartizări făcută în aprilie 1933 la Conferinţa internaţională pentru repartizarea lungimilor de undă, la Lucerna, în Elveṭia. Acolo, postului nostru de radio i-a fost repartizat culoarul pe care ṣi-l dorise, de 1875 m. Ca la orice „împărṭire”, tratativele au fost anevoioase. Fiecare dorea să aibă o lungime de undă cât mai accesibilă – având în vedere aparatura de recepṭie de atunci -, mai ales că radioul devenise cel mai rapid ṣi puternic mijloc de propagandă. Inginerii ṣi toṭi cei preocupaṭi de radiofonia românească au urmărit cu sufletul la gură pregătirile, negocierile ṣi victoria pe care postul nostru de emisie a obṭinut-o la Lucerna. Se poate vedea acest lucru în revista Societăṭii Române de Radiodifuziune, numerele din iunie 1933 ṣi ianuarie 1934, aflate în Arhiva scrisă a SRR.
„Anunṭasem în reportajul nostru precedent asupra Conferinṭei internaṭionale de radio de la Lucerna, că din cauza multiplelor divergenṭe, primul plan de repartizare a undelor elaborat la Bruxelles a fost succesiv modificat. S-a ajuns acum la un al cincilea proect pentru reglementarea eterului european. Întrucât nu s-a ajuns la nici un fel de acord între naṭiunile participante, preṣedintele conferinṭei, d. Muri, a făcut o declaraṭie senzaṭională afirmând că nici una dintre ṭări nefiind dispusă să facă vreo concesiune, el consideră eṣuată conferinṭa ṣi nu mai speră în vreun rezultat al ei”.
[***, Conferinṭa de la Lucerna ameninṭată să eṣueze, Revista „Radiofonia”, 25 iunie 1933, p.3]
„Mare luptă a fost la Lucerna. La masa verde s-au adunat reprezentanţii naţiunilor ca să împartă eterul. De fapt, împărţirea era iluzorie pentru că fiecare milimetru de eter fusese, în prealabil, împărţit din vreme.
Şi totuş, la acest congres în care atârnau în cumpănă prestigii, interese câştigate şi interese de fapt, unde s-a cheltuit energie şi pasiune, România înregistrează un succes desăvârşit. Telegramele ne-au adus la timp vestea. Ţării noastre i s-au atribuit lungimile de undă necesare desvoltării fireşti a reţelei sale radiodifuzate. Cu bucurie în suflet salutăm victoria românească de la Lucerna, care înseamnă un pas înainte pe calea progresului radiofonic…
Şi acum, în posesiunea undelor atât de dorite, se impune exclamaţia: la lucru!”
[Gr. Matei, Succesul României, Revista „Radiofonia”, 25 iunie 1933, p.3]
„În noaptea de 14 spre 15 ianuarie [1934] se va produce o adevărată revoluţie în eter. Aproape toate posturile de emisiune europene care funcţionează pe banda lungimilor de undă cuprinsă între 200 şi 2000 m îşi vor schimba lungimile de undă, în unele cazuri chiar putinţele. Aceste schimbări se fac în conformitate cu planul stabilit de memorabila conferinţă de la Lucerna şi în scopul de a se fixa odată mult dorita ordine în eter…”
[***, O rânduire nouă în eter, Revista „Radiofonia”, 14 ianuarie 1934, p.5.]
