Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că există „riscul unei reluări a luptelor intense” în estul Ucrainei, unde armistiţiul este încălcat în mod regulat. În deschiderea unei reuniuni a celor 28 de miniştri ai apărarii din NATO cu omologul lor ucrainean, la Bruxelles, Stoltenberg a declarat că Rusia continuă să-i susţină pe separatişti antrenându-i şi furnizându-le arme. Moscova neagă că este implicată în conflictul din estul Ucrainei, în care şi-au pierdut viaţa peste 6.400 de persoane de la începutul lunii aprilie a anului trecut.
Ministrul apărării, Mircea Duşa, a reafirmat la reuniunea de la Bruxelles sprijinul pe care România îl acordă Ucrainei. El a subliniat că este necesară implementarea proiectului de apărare cibernetică pentru Ucraina, dezvoltat în cadrul Fondului de Asistenţă NATO coordonat de România.
Mircea Duşa: România şi-a asumat rolul de naţiune lider în implementarea programului de asigurare a protecţiei cibernetice a Ucrainei. Am subliniat faptul că deja s-a creat un fond de peste un milion de euro, din care 500 de mii de euro au fost alocaţi de către România. De asemenea, contribuţia însemnată pe care o avem pe misiunile de observare OSCE şi misiunile umanitare pe care le-am făcut spre sfârşitul anului trecut şi în acest an, cu referire la militarii răniţi care au fost aduşi în România şi sunt trataţi în spitalele militare.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (25 iunie)