Şeful Comitetului Dumei de Stat a Rusiei pentru Afaceri Externe, Aleksei Puşkov, a declarat că, în prezent, Canada este ţara care manifestă cea mai mare agresiune față de Federaţia Rusă şi, în astfel de condiţii, Moscova trebuie să lucreze la un set de măsuri cu privire la statul canadian. „Trebuie să elaborăm un set de măsuri cu privire la Canada. În alianța occidentală şi în G7, această țară face parte din grupul celor mai anti-ruse state” – a remarcat Puşkov, marţi, la o şedinţă a Dumei de Stat. Oficialul rus a amintit în acest sens o afirmaţie a premierului canadian, care a declarat că Rusia nu poate fi niciodată membru al G7. „Cu alte cuvinte, premierul Canadei a dezvoltat o teză despre ireversibilitatea confruntării dintre Rusia și Occident. Se pare că este necesar să existe un răspuns” – a subliniat şeful parlamentului rus. Potrivit acestuia, Rusia va găsi cu siguranță oportunități de a răspunde acestei atitudini a Canadei. Aceste măsuri, în opinia lui Puşkov, trebuie să arate că „noi nu suntem dispuşi să acceptăm măsuri restrictive împotriva noastră și să nu venim cu un răspuns la acestea„. Pe de altă parte, consideră deputatul, Rusia ar trebui să-şi consolideze relațiile cu acele state care, în calitate de membri ai alianței occidentale, pledează pentru ridicarea sancțiunilor impuse împotriva Moscovei.
www.korrespondent.net – 30 iunie