Conferinţa Internaţională „Media 2020” organizată la Bucureşti de Radio România în colaborare cu Uniunea Difuzorilor Radio TV din Asia s-a încheiat astăzi cu o declaraţie comună a participanţilor. Astfel, reprezentanţii reţelelor audiovizuale din Europa, Asia, America de Nord şi Australia au convenit să înfiinţeze un forum cu rolul de platformă de comunicare care să răspundă nevoilor diverse de informare ale publicului, să încurajeze înţelegerea, toleranţa şi dialogul între culturile lumii, să sprijine diversitatea culturală, cooperarea şi coproducţiile Radio şi Tv între regiunile Europa şi Asia-Pacific. Potrivit redactorului RRA Alin Şerbănescu, România şi regiunea Asia-Pacific ar putea organiza în mod regulat, prin rotaţie, viitoarele ediţii ale conferinţei „Media 2020”.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 iulie