România a lansat o campanie pentru a pune capăt confuziei care se face între capitala sa, Bucureşti, şi capitala Ungariei, Budapesta. Cele două capitale au fost adeseori încurcate una cu alta, de cele mai multe ori de personalităţi ale muzicii, precum Michael Jackson, Iron Maiden, Lenny Kravitz, Ozzy Osbourne şi chiar Metallica. În 2012, 400 de fani ai echipei de fotbal Atletic Bilbao s-au dus la Budapesta în loc să se ducă la Bucureşti pentru a-şi susţine echipa în finala Ligii Europene.
„Da, Iron Maiden şi-a început concertul la Bucureşti cu o urare sonoră: ‘Bine te-am găsit, Budapesta!’. De asemenea, există o înregistrare de cinci minute pe YouTube în care Ozzy Osbourne are dificultăţi în a face diferenţa între Bucureşti şi Budapesta. Şi lista poate că continue. Adevărul este că fiecare român ştie o poveste cu cineva care a încurcat Bucureştiul cu Budapesta, şi pot să spun că uneori chiar şi momentele haioase rănesc un pic ego-ul românilor în această chestiune”, a declarat Cătălin Dobre, director executiv la McCann, Bucureşti. După decenii de discreţie faţă de confuzia celebrităţilor şi a altor turişti, Bucureştiul a decis în sfârşit să pună capăt acestei încurcături, mai ales că la Bucureşti urmează să concerteze din nou trupa Iron Maiden.
ROM Autentic, un producător român de ciocolată, a lansat împreună cu McCann Bucureşti şi MRM România o campanie menită să rezolve odată pentru totdeauna problema confuziei de nume. Campania „Bucureşti, nu Budapesta” îi invită pe toţi susţinătorii să acceseze site-urile organizatorilor campaniei, unde vor găsi „un tur gratuit anti-confuzie”, un mesaj-manifest video cu exemple ale confuziilor făcute de-a lungul anilor, precum şi o mică platformă unde oamenii îşi pot spune poveştile lor legate de această confuzie.
„Bucureştenii s-au săturat de faptul că mulţi încurcă Bucureştiul cu Budapesta. Facem apel la toate canalele media, digitale şi offline, să participe la campania noastră pentru a pune capăt aceste confuzii. Sperăm că la finalul acestei campanii lumea întreagă va şti că este Bucureşti, nu Budapesta”, a declarat Nir Refuah, şef Departament creaţie la MRM România. Ungaria participă şi ea la această campanie, plasând bannere uriaşe în apropiere de Aeroportul Internaţional Ferenc Liszt. ROM Autentic, firma care a gândit întreaga campanie, excelează în asemenea evenimente. În 2011, compania a obţinut nouă Lei de aur la Festivalul de reclame de la Cannes, cu formula „American Rom”, iar în 2012 a obţinut trei Lei pentru campania „Românii sunt inteligenţi”, menită să schimbe modul în care este percepută România în lumea largă.
EURONEWS – 1 iulie