Salariul minim pe economie creşte de mâine la 1.050 de lei pentru angajaţii cu program complet de lucru. Este a doua majorare din 2015, după cea din ianuarie. Guvernul a mai decis, astăzi, creşterea cu 12 procente, de la 1 august, a salariilor personalului nedidactic din sistemul preuniversitar de stat şi universitar. Impactul financiar al acestei măsuri este de aproximativ 445 de milioane de lei, până la sfârşitul acestui an, a afirmat ministrul muncii, Rovana Plumb. Tot astăzi, executivul a aprobat şi unele măsuri care vor permite menţinerea şi după 1 iulie 2015 a ajutorului social şi a alocaţiei de susţinere pentru familiile care au copii în întreţinere. Din cauza dublării alocaţiilor pentru copii, aceste familii nu ar mai fi putut beneficia de alte ajutoare sociale, deoarece ar fi crescut limita venitului minim garantat.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 iunie)