O explozie s-a produs la Odesa, în noaptea de miercuri spre joi, dispozitivul exploziv fiind plasat la intrarea într-o cafenea situată pe o stradă centrală din oraş – transmite publicaţia locală Timer. Potrivit sursei menţionate, explozia nu s-a soldat cu victime, în urma deflagraţiei fiind deteriorate ușa și o parte din pereţii localului. Cafeneaua a mai fost ţinta unor atacatori pe data de 22 februarie, însă atunci pirotehniştii au reuşit să dezamorseze dispozitivul exploziv plasat la intrarea în local. Familia care deţine cafeneaua este cunoscută în Odesa pentru susţinerea mişcărilor pro-europene din Ucraina. În ultimele luni, la Odesa a avut loc o serie de atacuri teroriste, orașul fiind acum patrulat de militari, forţe antiteroriste şi membri ai Serviciului de Securitate şi ai Gărzii Naționale.
(www.timer-odessa.net – 2 iulie)