Rezultatele preliminare, în urma numarării a 87% din voturi, indică faptul că grecii au spus NU austerităţii. Mii de susţinători ai campaniei desfăşurate pentru respingerea măsurilor care au fost cerute de creditorii internaţionali celebrează succesul de astăzi în faţa Parlamentului de la Atena. Premierul elen, Alexis Tsipras, urmează să ia parte la o întrevedere cu preşedintele Prokopis Pavlopoulos în următoarea jumătate de oră, pentru a-i solicita acestuia să organizeze o întrunire a liderilor partidului, în cursul zilei de luni. „Poporul grec a dat astăzi un răspuns la întrebarea ‘Ce doreşte Europa?’. Ceea ce ne dorim este o Europă a solidarităţii”, a declarat premierul, adăugând că va relua imediat negocierile cu creditorii internaţionali. „Vreau să mulţumesc fiecăruia dintre voi… Vreau să mulţumesc, de asemenea, miilor de cetăţeni europeni care au arătat practic ce înseamnă solidaritatea. Astăzi celebrăm o victorie a democraţiei, mâine începe munca dificilă”, a declarat Tsipras.
(BBC SERVICIUL MONDIAL, www.cnn.com, www.theguardian.com – 6 iulie)