Guvernul de la Atena va continua reformele, a afirmat premierul grec Alexis Tsipras

Guvernul de la Atena va continua reformele, dar soluţia la criza în care se află Grecia trebuie să fie justă şi viabilă din punct de vedere economic, a afirmat, astăzi, premierul grec Alexis Tsipras, într-un discurs în Parlamentul European. Tsipras a fost însoţit la Strasbourg de preşedinţii Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi al Consiliului European, Donald Tusk. Acesta din urmă a avertizat că, în lipsa unui acord, Grecia riscă să intre în faliment. Atena trebuie să prezinte, până mâine, un plan de reforme care să permită reluarea negocierilor cu creditorii. O reuniune decisivă pe marginea dosarului grec va avea loc duminică, zi în care a fost convocat un summit extraordinar al tuturor celor 28 de state membre al Uniunii Europene, transmite corespondentul RRA.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 iulie)