Cancelarul Germaniei Angela Merkel a sosit la Sarajevo, prima sa vizită în Bosnia-Herţegovina. Sarajevo este cea de a treia destinaţie în mini-turneul balcanic, după Belgrad şi Tirana, iar potrivit presei locale cancelarul german a fost întâmpinat cu cele mai înalte onoruri de stat şi militare. După întrevederea cu membrii Preşedinţiei colective a Bosniei-Herţegovina a avut loc o conferinţă comună de presă la care Angela Merkel a declarat că pentru Germania este important parcursul european al statului. Merkel a declarat că a discutat cu membrii Preşedinţiei bosniace – Mladen Ivanic, Bakir Izetbegovic şi Dragan Covic despre necesitatea adoptării agendei implementării reformelor, cu accent pe reducerea şomajului în rândul tinerilor. În acest context a anunţat că în următoarea perioadă, reprezentanţii instituţiilor bosniace vor vizita Germania, unde cu reprezentanţii Ministerului german al muncii vor discuta despre perspectiva creării de noi locuri de muncă în Bosnia-Herţegovina. Întrebată cum comentează veto-ul Rusiei la Rezoluţia privind Srebrenica din Consiliul de Securitate al ONU, Merkel a răspuns că este evident pe această problemă există diferite puncte de vedere diferite, dar este foarte important „omagiul adus victimelor, iar pentru familiile lor şi pentru toţi cetăţenii Bosniei-Herţegovina trebuie asigurat un viitor mai bun”.
(www.tanjug.rs – 9 iulie)