Deschiderea oficială a noului punct de trecere a frontierei dintre România şi Ungaria, Nădlac II

Deschiderea oficială a noului punct de trecere a frontierei dintre România şi Ungaria, Nădlac II, şi realizarea conexiunii între autostrăzile A1 şi M 43 de pe Coridorul IV Paneuropean va avea loc sâmbătă, în prezenţa reprezentanţilor guvernelor român şi ungar. Tronsonul de autostradă Nădlac-Arad măsoară 39 de km. Punctul de trecere a frontierei va fi deschis traficului internaţional de persoane şi mărfuri, dar va fi interzis pentru transportul de mărfuri supuse controlului fitosanitar şi veterinar, transportului de mărfuri periculoase, precum şi pentru tranzitul vehiculelor lente. Cu o suprafaţă de peste 15 hectare, 10 benzi de acces pe sensul de intrare şi alte 10 pe cel de ieşire, punctul de frontieră va fi permanent supravegheat cu camere video. Vechiul punct de trecere a frontierei de la Nădlac rămâne deschis doar pentru vehiculele de mare tonaj, precizează Ioan Suciu.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI  – 9 iulie)