Cu un convoi al tramvaielor istorice, la Timişoara s-a sărbătorit Ziua Transportului Public Local. Aceasta marchează împlinirea a 146 de ani de când a fost pus în funcţiune la Timişoara primul tramvai tras de cai din România, iar cu acest prilej a fost adusă în faţa publicului şi o replică a bătrânului vagon din lemn, care a circulat pe străzile oraşului în 1869. La paradă au participat şi alte vehicule istorice din Timişoara, cum ar „Gemenele”, (două tramvaie identice, legate între ele), tramvaiul „Timiş” şi vagonul-platformă (unde au susţinut un concert membrii trupei „Peregrinii”). Dar cel mai mare succes l-a avut noul tramvai „Armonia”- unul dintre cele două reabilitate recent de municipalitate, care au fost prezentate pentru prima dată publicului. Convoiul a fost încheiat de tramvaiul turistic, unde călătorii au fost serviţi cu bere şi produse răcoritoare.
RADOR – 9 iulie