România nu trebuie să intre în jocul lui Vladimir Voronin, discursul liderului PCRM fiind o revenire la „vechea marotă” legată de presupusele intenţii revizioniste ale României. Iată cum comentează la RFI senatorul PSD, Titus Corlăţean, declaraţiile liderului comunist moldovean.
Liderul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, i-a trimis o scrisoare preşedintelui PE, Martin Schulz, în care afirmă că autorităţile române susţin acţiunile de divizare teritorială a Republicii Moldova şi promovează o politică de „încorporare” a acestei ţări.
Titus Corlăţean, consilier onorific al premierului Victor Ponta pentru relaţia cu Republica Moldova, spune că „e o veche retorică pe care o cunoaştem la liderul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, revenirea la vechea marotă cu intenţiile astea revizioniste absconse, obscure ale României şi ele sunt explicabile prin faptul că Partidul Comuniştilor ştie deja că urmează să intre efectiv deplin în Opoziţie. Până acum, a existat această combinaţie, cu sprijin din Parlament pentru Guvern din partea comuniştilor, cu anumite beneficii pentru comunişti. Acum, lucrurile astea e foarte posibil să dispară şi atunci strategia politică este de a se reveni la ceea ce altă dată producea efecte cu caracter electoral pentru comunişti”.
„Nu trebuie să intrăm în jocul ăsta, mai ales că România a fost extrem de consecventă ca stat şi ca poziţie a autorităţilor în a susţine integrarea europeană a Republicii Moldova, dar pe de altă parte nici nu putem să spunem: staţi un pic, nu ne interesează modul în care în cadrul societăţii din Republica Moldova tot mai mulţi cetăţeni, începând cu cei tineri îşi asumă identitatea românească. Este dreptul lor şi nu putem să condamnăm faptul că în România, românii din România nu rezonează la afirmarea identităţii, asumarea identităţii româneşti dincolo de Prut, e chestiunea şi libertatea şi dreptul societăţilor civile din cele două ţări să se manifeste în această direcţie”, afirmă fostul ministru de Externe.
Liderul PCRM, Vladimir Voronin, susţinea în scrisoarea trimisă preşedintelui PE, Martin Schulz, că la Marea Adunare Naţională de duminică, organizată de Blocul Unităţii Naţionale la Chişinău, au participat aproximativ trei mii de oameni, din care, potrivit comuniştilor, două mii ar fi fost cetăţeni ai României, care au fost aduşi în capitala Republicii Moldova pentru a participa la eveniment, „inclusiv senatori români şi alţi oficiali de rang înalt”.
Republica Moldova, rămasă fără finanţare internaţională
Uniunea Europeană a decis suspendarea finanţării pentru Republica Moldova, până la formarea unui nou Guvern care să poată purta negocieri cu Fondul Monetar Internaţional.
Titus Corlăţean spune că „problema de fond există şi ea este serioasă. După dispariţia mai mult sau mai puţin misterioasă a miliardului din Republica Moldova şi problemele din sistemul bancar, n-aş spune că este o surpriză această decizie de îngheţare deocamdată a ajutorului financiar, mai ales că vorbim aici de 40 de milioane de euro, nu-i o sumă uriaşă, dar pentru o ţărişoară cum este Republica Moldova, este o sumă importantă”.
El crede că „pur şi simplu avem de-a face cu o măsură politică de a pune presiune asupra forţelor politice de la Chişinău să accelereze negocierile pentru formarea unui nou Guvern”.
Titus Corlăţean observă că „este interes de susţinere a Republicii Moldova, dar cu o condiţie: trebuie să ai un partener la Chişinău cu care să discuţi, să negociezi, să avansezi în procesul de reforme interne absolut necesar şi în domeniul socio-economic, dar şi în domeniul democratic şi în domeniul justiţiei. E un mesaj foarte clar către actorii politici de la Chişinău: lăsaţi la o parte şi orgolii sau animozităţi la nivel de lideri individuali, animozităţi personale, formaţi un Guvern cu o majoritate clară în Parlament, un Guvern proeuropean, pentru a putea continua cooperarea tot mai strânsă, pe care UE o are deja de un număr de ani cu Republica Moldova”.
Autor Cosmin Ruscior
RFI – 8 iulie 2015