Premierul Egiptului a declarat că ţara sa se află în stare de război după atacul de la Consulatul Italiei

Premierul Egiptului, Ibrahim Mahlab, a declarat că ţara sa se află „în stare de război”, după atacul cu bombă comis la Consulatul Italiei de la Cairo. Explozia a ucis o persoană şi a rănit alte câteva zeci. Cele mai multe victime s-au înregistrat în rândul trecătorilor şi al gardienilor clădirii consulatului. La câteva ore după atac, gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a revendicat atacul şi a sugerat că ar putea lovi şi alte stabilimente diplomatice din Cairo. Gruparea a avertizat, totodată, musulmanii să stea deoparte de locuri precum consulatele şi ambasadele, care ar putea reprezenta ţinte ale unor atacuri ulterioare, relatează corespondenţii BBC.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 11 iulie