Aflat pe Şoseaua Otopeni în fosta cazarmă a Fortului 3, Muzeul Comunicaṭiilor ṣi Informaticii, filială a Muzeului Militar Naṭional „Regele Ferdinand”, îṣi deschide ca în fiecare an porṭile în ajunul Zilei Transmisioniṣtilor Militari. Arma „transmisiuni” are o istorie interesantă care trece prin două războaie mondiale ṣi culminează cu transformarea ei, în zilele noastre, în „comunicaṭii ṣi informatică”. Exponatele de excepṭie ale Muzeului Comunicaṭiilor ṣi Informaticii, din domeniul specializat al transmisiunilor militare, reconstituirile de evenimente de acum 100 de ani ṣi mai recente, toate acestea atrag publicul de diferite vârste către muzeul de la Otopeni, an de an.
Lansând invitaṭia pentru anul acesta, în zilele 11-12 iulie, generalul Ion Cerăceanu, general în rezervă, preṣedintele Asociaṭiei „Pro Muzeum”, omul care a avut un rol esenṭial în înfiinṭarea muzeului, a povestit în interviul acordat realizatorului Octavian Silivestru cum au fost adunate exponatele, cum se scrie istoria transmisioniṣtilor militari ṣi cum se sărbătoreṣte acest domeniu de comunicare în fiecare an.
„Arma „transmisiuni„, în prezent [numită] comunicaṭii ṣi informatică, are o vechime de 142 de ani. Data de naṣtere a armei se apreciază a fi data de 14 iulie 1873 când, prin Înaltul Decret 1303 s-a aprobat înfiinṭarea primei secṭii de telegrafie militară. În general, pe plan mondial specialiṣtii apreciază că telecomunicaṭiile moderne apar odată cu inventarea telegrafului electric al lui Samuel Morse în 1837 ṣi cu „codul Morse„ pe care l-a introdus în circulaṭie un an mai târziu. Prin urmare, nu suntem departe de începuturile telecomunicaṭiilor civile.
În scopuri militare telegrafia a fost folosită. Alexandru Ioan Cuza a manifestat mult interes pentru acest lucru ṣi a ṣi dat niṣte dispoziṭii să fie folosite telecomunicaṭiile pe care le folosea poṣta la vremea respectivă, pe baza telegrafului, ṣi pentru scopuri militare ṣi chiar a ordonat să se studieze această problemă. Şi au fost mai multe studii de-a lungul timpului, până la urmă în 1873 apare această secṭie de telegrafie. […] Istoria armei transmisiuni din acel moment este o istorie deosebit de fascinantă, interesantă ṣi ea se regăseṣte în muzeul [nostru].
Au fost mai multe încercări [de constituire a muzeului] de-a lungul timpului, din păcate este singurul muzeu de telecomunicaṭii militare. […] Muzeul acesta are în spatele lui aproape 25 de ani de muncă. […] În 1973 s-a sărbătorit centenarul armei transmisiuni. Cadrele de conducere din domeniul nostru, de atunci, sub coordonarea generalului Enciu, comandantul trupelor de transmisiuni din Armata română a iniṭiat mai multe acṭiuni, între care ṣi o mare expoziṭie de tehnică de transmisiuni din cele două războaie mondiale, deci ṣi în perioada interbelică. În 1973 încă se găsea foarte multă tehnică ṣi ea nu fusese [casată], datorită procesului de dotare mai lent, tehnica nu putuse fi înlocuită, tehnica de fir, de cablu ṣi aṣa mai departe. […] Din punct de vedere muzeistic, a fost ceva deosebit pentru că generaṭiile tinere – ṣi eu făceam parte, eram elev atunci – am putut să vedem echipamente, mijloace de transmisiuni folosite în primul război mondial, în perioada interbelică ṣi în cel de-al doilea război. Câteva luni au fost expuse, după care au fost depozitate ṣi au stat în stare de depozitare zeci de ani, mai exact spus aproape până după revoluṭia din 1989. […]
Specialiṣtii militari apreciază că nevoia de comunicare între două puncte de comandă militară care se folosesc la război, […] în primul război mondial era de 100 de cuvinte pe oră – atât aveau nevoie! […] În al doilea război mondial se apreciază că nevoia de comunicare, de transmitere a informaṭiilor era de 100 de cuvinte pe minut. În perioada războiului rece ṣi spre sfârṣitul acestei perioade, nevoia de comunicare era de 100 de cuvinte pe secundă, în perioada premergătoare războiului din Golf. În prezent, în condiṭiile războiului modern, războiului bazat pe reṭele informatice, nevoia de comunicare este de 100 de cuvinte pe secundă înmulṭit cu 10 la puterea 13. E aproape de neimaginat! […]
Noi, la muzeu, avem expusă de doi ani maṣina de criptat Enigma pe care armata noastră a avut-o în dotare în al doilea război mondial. Suntem primul muzeu din România care a expus, în iulie 2013, această maṣină, în timp ce după anii 1970 când s-a ṣtiut clar că secretul Enigma se cunoṣtea în al doilea război mondial – datorită celor trei polonezi – ṣi de către armata britanică, muzee din Statele Unite ṣi din Europa occidentală au început să expună această maṣină, având în vedere notorietatea ei ṣi interesul la public. […]
Dintre obiectele care prezintă un interes deosebit la muzeu, în primul rând avem un telefon folosit de generalul Mackensen la Comandatura Militară a Capitalei care era în vechea clădire a primăriei capitalei, de lângă Ciṣmigiu, de pe fostul bulevard „6 Martie”. La retragerea din noiembrie 1918 telefonul a fost recuperat de militarii Batalionului de specialităṭi ṣi donat muzeului. El a fost deteriorat la cutremur [în 1977] ṣi, printr-un parteneriat cu Muzeul Militar din RDG a fost restaurat. Se găseṣte într-o stare bună de conservare, expus la noi.
Mai avem un telefon care a aparṭinut generalului Dăscălescu, e un telefon Lorentz, patent Lorentz fabricaṭie maghiară, e captură de război. Generalul Dăscălescu era maior în 1919 la bătălia pentru Budapesta ṣi, comandant de divizion fiind, a participat la cucerirea Budapestei. A rămas cu acest telefon pe care l-a folosit personal în perioada interbelică ṣi în al doilea război mondial, iar la terminarea războiului când a fost condamnat – din păcate! – el l-a donat Regimentului 1 Transmisiuni care, de asemenea, l-a luat în evidenṭă ṣi l-a donat muzeului ṣi noi îl păstrăm în Muzeul Comunicaṭiilor ṣi Informaticii. Echipamente sunt foarte multe vechi ṣi interesante, avem echipament de construcṭii linii permanente din primul război mondial: scări de urcat pe stâlp, centură de siguranṭă, izolatori, întinzătoare… sunt lucruri foarte interesante […].
Mai avem în colecṭia de tehnică un aparat telegrafic Hughes. El a fost folosit de Poṣta Română în primul război mondial ṣi armata l-a folosit, închiriat de la poṣtă, iar după primul război îl introduce ṣi în dotarea armatei. Erau aparate telegrafice folosite la legăturile telegrafice la mare distanṭă; de pildă, cu un asemenea aparat telegrafic s-a ṭinut legătura de la Rostov, pe Don, la Bucureṣti ṣi la Berlin, pe timpul realizării centrului de transmisiuni pentru bătălia de la Stalingrad unde s-ar fi dorit un mare succes […].
Am mai dezvoltat în muzeu ṣi o sală de instruire ṣi asta se bucură de cel mai mare interes, pentru că copiilor le place să stea pe scaun, să bată Morse, să lucreze la un aparat telefacsimil care transmite pe coală sau care înregistrează pe bandă ṣi aṣa mai departe. Le place să fie activi ṣi folosim ṣi metode din acestea interactive pentru a-i atrage cât mai mult spre domeniul nostru ṣi spre istorie.”
