Ziua de 18 iulie a fost declarată de Adunarea Generală ONU “Ziua Internaţională Nelson Mandela„, în semn de recunoaştere a contribuţiei fostului preşedinte sud-african la crearea unei lumi mai bune. De fapt, prin această decizie întreaga lume a recunoscut valorile lui Nelson Mandela, dăruirea de sine în serviciul celorlalţi, eforturile sale constante privind soluţionarea conflictelor, relaţiile inter-rasiale, promovarea şi protecţia drepturilor omului, reconcilierea, egalitatea de gen, drepturile copiilor şi ale altor grupuri sociale vulnerabile, susţinerea celor săraci şi a comunităţilor subdezvoltate, lupta pentru democraţie.
În fiecare an pe 18 iulie – ziua de naştere a lui Mandela – oamenii din întreaga lume dăruiesc 67 de minute din timpul lor ajutându-i pe alţii. 67 de minute reprezintă cei 67 de ani pe care Mandela i-a consacrat activismului politic şi serviciului în folosul oamenilor.
Nelson Mandela a acţionat, în primul rând, ca un servitor al poporului sud-african, faţă de care se simţea dator şi pe care l-a condus prin forţa exemplului personal. “Putem să schimbăm lumea şi să o facem să fie mai bună. Aveţi puterea de a produce o schimbare”, a subliniat Nelson Mandela. Ziua Mandela este un apel mondial la acţiune şi evidenţiază ideea că fiecare om are puterea de a transforma lumea, are capacitatea de a aduce o schimbare.
Fiind întrebată despre rolul lui Mandela la construirea unui stat sud-african democratic, doamna ambasador Thenjiwe Mtintso a răspuns: “În opinia mea, primul lucru care trebuie menţionat despre Nelson Mandela este un mod remarcabil şi foarte diferit de a fi lider: umilinţa, efortul depus nu pentru beneficiul său ci pentru al celorlalţi, susţinerea drepturilor omului, respectul pentru fiecare om şi pentru demnitatea lui indiferent de poziţia socială a acestuia. Cred că aceste valori, umilinţa, aprecierea, solidaritatea, lipsesc uneori la mulţi dintre noi. Contribuţia lui directă la democraţia sud-africană a fost lupta anti-apartheid, din tinereţe până în momentul morţii. Schimbarea pe care a adus-o el: libertatea în Africa de Sud.
Sistemul de valori al lui Mandela are la bază conceptul UBUNTU, care presupune respect pentru ceilalţi, pentru demnitatea lor, respect pentru viaţă şi pentru orice fiinţă umană.
Mandela a fost o întruchipare a umilinţei, simţului datoriei şi serviciului în folosul celorlalţi.”
În cadrul evenimentului aniversar Ziua Internaţională Nelson Mandela, doamna Thenjiwe Mtintso, Ambasador al Republicii Africa de Sud în Romania, va dezveli bustul lui Mandela la Oradea, în prezenţa d-lui primar Ilie Bolojan şi a autorităţilor locale. In Cluj-Napoca, doamna ambasador va inaugura monumentul “zidul libertăţii” (“freedom wall”), asistată de d-l primar Emil Boc, şi va explica moştenirea spirituală şi sistemul de valori al lui Mandela. Pentru fiecare mesaj scris pe zid, Asociaţia Oamenilor de Afaceri Români şi Sud-Africani (ROSABA) va sponsoriza cu o sumă de bani renovarea a două secţii de oncologie din Cluj. Acţiunea va fi urmată de un dineu la Casino Central Park din Cluj, cu intrare liberă dar şi cu invitaţia de a face donaţii.
În Bucureşti, membrii Ambasadei Africii de Sud vor fi alături de copiii de la fundaţia umanitară The Door Romania din Mogosoaia pentru o partidă de fotbal, iar dl. Mark Oostendorp de la formaţia Ikhaya Drum îi va învăţa să cânte la tobe; membrii ambasadei vor zugrăvi casa unei familii sărace din Mogoşoaia cu vopsea oferită de Fundaţia “Change for Life: Mandela Association”. Acţiunea se va încheia cu degustarea de prăjituri sud-africane (“vetkoek”) pregătite de personalul ambasadei.