1947 a fost un an hotărâtor în planul comuniştilor de distrugere a României democratice. Unul dintre obiective era desfiinţarea partidelor istorice, care se opuneau comunizării ţării. Înscenarea regizată de Siguranţă – Securitatea încă nu se înfiinţase – cu scopul discreditării acestor partide este astăzi de netăgăduit: la 14 iulie câţiva membri din elita naţional-ţărănistă au fost arestaţi în momentul în care se pregăteau să fugă din ţară cu două avioane, de pe un mic aeroport din Tămădău. Aduşi la Bucureşti, toţi membrii grupului au fost supuşi unor anchete sălbatice; însuşi ministrul de Interne Teohari Georgescu şi Alexandru Nicolschi, inspector general al Poliţiei de Siguranţă, au ţinut să le smulgă mărturisirile care să-l implice şi pe Iuliu Maniu în tentativa de evadare. Represaliile au continuat la nivelul întregii ţări şi sute de personalitaţi ale P.N.Ţ. au fost arestate. Câteva zile mai târziu, la 29 iulie, guvernul Petru Groza interzicea Partidul Naţional Ţărănesc.
La 29 octombrie 1947, a început procesul intentat pentru “activităţi criminale împotriva statului” lui Iuliu Maniu, preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc; Ion Mihalache, vicepreşedinte; Nicolae Penescu, secretar general; Nicolae Carandino, director al ziarului Dreptatea; Ilie Lazăr, lider al partidului; Grigore Niculescu-Buzeşti, fost ministru de Externe; Grigore Gafencu, fost ministru de Externe şi diplomat de carieră şi încă mulţi alţii.
În campania de defăimare a aşa-zişilor “duşmani ai poporului” s-a remarcat în primul rând condeiul lui Silviu Brucan, dar şi al altor gazetari şi scriitori: Şerban Nedelcu, Tudor Olaru, Aurel Golimaş, Zaharia Stancu sau G. Călinescu.
Despre felul în care s-au petrecut lucrurile în 14 iulie 1947 s-a scris destul de mult. Detalii interesante se află şi în câteva mărturii cu valoare de document, aflate în Arhiva de Istorie Orală a Societăţii Române de Radiodifuziune.
Dan Amedeo Lăzărescu, membru al tineretului naţional liberal, redactor la ziarul Liberalul
„Gafencu a reuşit să convingă, nu ştiu, pe Mihai Popovici sau nu ştiu pe cine de la Partidul Ţărănesc, pe Mihalache mi se pare şi într-o bună zi aflăm cu surprindere prin Scânteia, la începutul lui iulie…, cu o fotografie în care era un avion minuscul, la Tămădău, la 60 km de Bucureşti, spre Constanţa, fuseseră arestaţi în două automobile care veniseră cu şefii Partidului Ţărănesc, cu soţiile lor: Mihalache cu Niculina, Penescu cu soţia, Nicu Carandino cu Lili Carandino şi încă, mi se pare, Ilie Lazăr sau nu mai ştiu cine. Şi fotografiaţi în avion cu Gafencu, cu toţi, nu ştiu ce… După care a fost arestat şi Maniu.” [Interviu realizat de Mariana Conovici, 1996]
Cicerone Ioniṭoiu, scriitor, membru P.N.Ţ., fost deṭinut politic
„Ei urmăreau – adică comuniştii – să distrugă partidele politice. Această hotărâre se luase chiar din luna ianuarie ‘47 şi nu numai la noi, dar şi în ţările din jur: în acelaşi timp cu noi a avut loc în Bulgaria spânzurarea lui Petcov; dar la noi trebuia să scape de Partidul Naţional Ţărănesc, ca după aceea să se poată lega de rege şi de regalitate.
Şi înscenarea s-a făcut, cum?! Doi aviatori, prin intermediul unui doctor, Gafencu – care nu era nici un fel de rudă cu Grigore Gafencu – şi încă un subinginer, Popescu, ăştia au aranjat plecarea cu şeful de la Siguranţă, care le-a pus la dispoziţie liberul pentru avioane ca să poată să-i ducă. Eram închis de o lună de zile, aşa că nu ştiam aceste lucruri. Am ştiut ca martor al celor ce se petreceau, începând cu ziua de 13 iulie 1947. Tămădăul a avut loc pe 14…
Ce s-a întâmplat pe 13 iulie?! Noi, tineretul naţional-ţărănesc, eram închişi la Ministerul de Interne, la „garsoniere„, nişte celule de beton care aveau pat de beton, care aveau singurul avantaj că erau unul, maximum doi în ele. Aveau duş, aveau toalete, pe când ceilalţi erau „la comun„, cum se spune.
Şi în ziua de 13, pe la ora 10, când noi făceam obişnuit rugăciunea – aveam atunci un preot, pe părintele Sămărghiţan, care îl găzduise pe Nichifor Crainic, şi era şi Nichifor Crainic acolo, era şi Istrate Micescu şi noi ţineam slujba – şi era ora 10, auzim uşile trântindu-se. Am făcut linişte şi s-au golit primele zece celule, de la 1 la 10, şi i-au luat, înghesuiţi, în partea cealaltă. Eu eram la 17, aşa că la mine l-a băgat pe părintele Sămărghiţan.
După-masa, pe la 5, aduc veselă nouă: farfurii de tablă, castroane de tablă, furculiţe, cuţite, toate noi, şi le bagă vizavi, într-o debara de lângă WC, de lângă WC-ul comun. Trece… Şi înainte de stingere mai goleşte încă 5 celule […]. Deci, înghesuiţi. Erau acuma 15 celule goale… Ne-am zis noi: „Ce se întâmplă, ce se întâmplă?! Lucruri necurate…„.
Luni dimineaţa pe la orele 11, goleşte şi pe celelalte, până la 20… Şi pe la două şi jumătate încep să aducă: aduce unul, aduce altul, aduce doi în cămăşi albastre şi începe zvonul: „Sunt ăia din Germania aduşi, legionarii, Iaşinschi şi ăilalţi„. Linişte… Noi ne scoteam, ceream mereu, pe rând, să mergem la WC ca să avem motiv să vedem ce se întâmplă. Ei, până la urmă au adus pe unul, zice: „Dom’le, sunt nişte figuri noi, necunoscute…„ şi ies şi eu […]. Şi când treceam prin faţa celulei 17, uşa ocupată de o figură solidă. „Cine o fi venit? că-i tot partidul aicea„. Era Corneliu Coposu! El, care nu fusese la Tămădău, dar a fost arestat şi el în dimineaţa de 14 iulie şi adus. Dar ştia ce se întâmplase, de dimineaţă aflase de la radio că fuseseră arestaţi la Tămădău. Şi aşa, zice: „Fiţi liniştiţi, că-i tot partidul aici!„
Ei, şi până seara am reuşit să-i aflăm, să-i depistăm, primul în celulă era Mihalache, pe urmă îl băgase pe Penescu şi altul. Iar după aceea, am aflat că duminică s-au dat telegrame inspectorilor de Siguranţă care erau în concediu, că erau unii în concediu, să vină. Şi cel care mi-a spus a fost anchetatorul lui Mihalache, unul Mihalcea Constantin, inspector general, care până la urmă a venit aicea la Paris şi aicea mi-a povestit, că el a primit telegrama, nu ştia ce este, a venit luni dimineaţa şi luni dimineaţa l-a şi băgat în anchetă cu Mihalache, deci toate erau pregătite. Ce vreţi mai mult decât această înscenare?! Şi după aceea am fost anchetaţi, au făcut presiuni şi asupra lui Coposu, asupra mea, şi asupra lui Mituş Ionescu să mergem martori ai acuzării în proces. Am refuzat…”
[Interviu realizat de Gabriela Nani Nicolescu, 2001]
