Trebuie să respectăm deciziile Serbiei şi contactele cu Rusia (secretarul general NATO)

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a declarat la Ljubljana că deciziile Serbiei şi contactele cu Rusia trebuie respectate, deoarece este vorba de alegerea făcută de un stat independent şi de poporul său. „Cred sincer că trebuie să respectăm deciziile Serbiei independente. Serbia este un stat independent care adoptă propriile decizii, iar eu le respect. Respect şi contactele pe care le are cu Rusia, este o alegere liberă a poporului independent al Serbiei, dar bine înţeles salut relaţiile strânse ale Serbiei cu Uniunea Europeană” – a declarat Stoltenberg într-un interviu acordat Televiziunii N1. Stoltenberg a salutat posibilitatea ca Serbia şi NATO să-şi extindă şi dezvolte colaborarea, în baza Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului, care reprezintă un cadru pentru colaborarea viitoare. „Cred că aceasta demonstrează că regiunea merge în direcţia bună, iar acum avem o colaborare constructivă şi amicală cu Serbia” – a apreciat Stoltenberg, subliniind că NATO are aceeaşi abordare cu toate statele din regiune care doresc aderarea la NATO (Bosnia-Herţegovina, Muntenegru şi Macedonia). „În ce priveşte Muntenegru, în acest moment finalizăm ceea ce numim discuţiile intensive, iar până la sfârşitul anului vom hotărî dacă vom invita Muntenegru să adere la NATO. În decembrie este reuniunea miniştrilor de externe ai statelor NATO. Nu pot promite nimic, dar am speranţa că vom vedea un progres” – a declarat Stoltenberg, adăugând că în ce priveşte Macedonia, îngrijorătoare este instabilitatea politică, dar şi-a exprimat speranţa că se vor găsi soluţii la toate problemele, în special prin stabilirea unui dialog între Pristina şi Skopje.

www.tanjug.rs – 15 iulie