Nişte paleontologi chinezi au descoperit fosila unui dinozaur cu aripi, cel mai mare descoperit vreodată. Scheletul fosilizat zăcea pe fundul unui lac secat, în provincia Liaoning, în nord-estul Chinei. Regiunea este cunoscută de cercetători pentru numărul mare şi calitatea pieselor care au fost deja descoperite aici, în special dinozauri cu pene. Se pare că acest dinozaur, Zhenyuanlong Suni, trăia în Cretacic acum circa 125 de milioane de ani. Calitatea fosilei şi mai ales urmele lăsate de penajul său, le-au permis cercetătorilor să facă o reconstituire destul de exactă, publicată în revista „Scientific Reports”. Dinozaurul acesta semăna cu un rapitor de doi metri acoperit cu un fel de puf la nivelul gâtului şi cu pene lungi pe restul corpului, în special pe coadă şi pe labele din faţă. Velociraptorul, devenit celebru după povestea Jurassic Park (în realitate, mult mai mic decât cel de pe ecran), ar fi fost unul dintre descendenţii lui Zhenyuanlong Suni, care ar fi trăit cu 40 de milioane mai târziu.
(www.lefigaro.fr -17 iulie)