Iulian Matache va depune jurământul de învestitură în funcţia de ministru al transporturilor

Iulian Matache depune astăzi jurământul de învestitură în funcţia de ministru al transporturilor. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat ieri decretul privind numirea lui Iulian Matache la conducerea ministerului. Fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Iulian Matache a fost a doua propunere a premierului Victor Ponta pentru acest portofoliu, după ce preşedintele Iohannis a respins numirea lui Mihai Fifor în această funcţie, pe motiv că nu are experienţa managerială necesare gestionării domeniului complex al transporturilor.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 iulie)