Aflat la a treia ediție, master-class-ul cu participare internațională „Muzica la Altitudine” va avea loc între 18 şi 26 iulie 2015 la Poiana Ștampei, în Bucovina, unde tineri muzicieni vor avea oportunitatea de a studia tehnici de instrument şi interpretare împreună cu doi muzicieni de talie internațională, violonistul Ştefan Horvath (Elveția) şi violoncelistul Răzvan Suma (România), solist concertist al Orchestrelor Radio România. Primele două ediții „Muzica la Altitudine” 2013-2014 s-au bucurat de un real succes, atât la nivel local, cât și naţional, la concertele finale participând sute de spectatori.
Tot în perioada cursurilor “Muzica la Altitudine” sunt programate două recitaluri în cadrul Festivalului de poezie şi muzică de camerăde la Bistriţa, susţinute de violonistul Ştefan Horvath (16 iulie) şi violoncelistul Răzvan Suma (18 iulie), solist concertist al Radio Romania. Cursul Muzica la Altitudine din 2015 se va încheia cu două concerte susţinute 25 si 26 iulie la Casa de cultură din Poiana Ştampei și Sinagoga Bistriţa Aceste concerte finale vor avea loc în cadrul festivalului Flori de pe Dorna din Poiana Ștampei şi la Sinagoga Bistriţa în cadrul Festivalului de Poezie şi Muzică de cameră.
Cursurile de măiestrie „Muzica la Altitudine” sunt organizate de Asociaţia culturală “Muzica la altitudine”, Asociaţia culturală Analia Selis, Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Primăria Poiana Ştampei, Jud. Suceava şi Institutul Cultural Român, cu sprijinul Fundaţia Culturală Societatea de concerte Bistriţa, Cofetăria Cristina, Restaurantul La Pentelescu, Innobyte, RCB şi BMW. Parteneri media Radio România Cultural şi Radio România Muzical.